Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a declarat miercuri că este normal să existe o şedinţă a parlamentarilor PSD, înaintea votului final pe Codul penal, în condiţiile în care sunt necesare 165 de voturi pentru adoptarea acestuia de către Cameră.
"Este normal să avem şedinţă, având în vedere că ne trebuie 165 de voturi. Trebuie să avem de la 165 în sus. (...) Din moment ce este prins pe votul final, speranţa noastră este ca acest proiect să treacă", a spus Suciu, înaintea şedinţei parlamentarilor PSD, potrivit agerpres.ro.
El a adăugat că sunt ''în jur de 6 deputaţi absenţi motivat".
Întrebat de ce atâta grabă pentru adoptarea Codului penal, Suciu a susţinut că "din considerente de natură tehnică".
"În principiu, noi, cei de la PSD, avem 150 de deputaţi. Cu colegii noştri de la ALDE ar trebui să fie suficient. Evident că, atunci când este un vot important şi având în vedere că avem şi absenţi motivat, am purtat toate discuţiile necesare ca acest proiect de lege să treacă. (...) Plec de la premisa că toţi deputaţii PSD vor vota acest proiect", a mai spus liderul deputaţilor PSD.
La şedinţă participă şi preşedintele Camerei, Liviu Dragnea.
Parlamentarii PSD se reunesc miercuri în şedinţă, la sala grupului din Camera Deputaţilor, înaintea votului final la proiectul de modificare a Codului penal. Potrivit unor surse, la şedinţă se va face prezenţa parlamentarilor partidului, având în vedere că UDMR nu va susţine proiectul Codului penal.
La dezbaterea pe articole, liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a arătat că, în cazul în care amendamentele propuse de Uniune nu vor fi adoptate, parlamentarii formaţiunii nu vor susţine proiectul. În aceste condiţii, majoritatea parlamentară PSD - ALDE ar putea să nu întrunească voturile necesare pentru a fi adoptat proiectul Codului penal
PSD, în goana după voturi! Tensiune uriașă înainte de adoptarea Codului penal: 'Ne trebuie 165 de voturi. Speranţa noastră este ca acest proiect să treacă'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

102
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
102

235
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
235

234
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
234

216
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
216

396
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
396

186
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
186

251
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
251

601
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
601

702
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
702

1.028
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.028

1.146
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.146

1.399
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.399

541
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
541
















Comentează