Doi membri ai forţelor de securitate din Iran au fost ucişi în timpul unor noi proteste faţă de moartea tinerei kurde Mahsa Amini, transmite duminică agenţia oficială de presă IRNA, preluată de AFP.
Din 16 septembrie, când Amini a decedat în arestul poliţiei de moravuri, Iranul este scena unor manifestaţii împotriva regimului islamic.
Potrivit IRNA, un agent al miliţiei paramilitare Basij a murit duminică seara, după ce a fost rănit grav la cap în urma unui atac armat al mulţimii, în sudul capitalei Teheran.
Basij are legături cu Gărzile Revoluţionare, forţa militară de elită a Iranului.
Tot sâmbătă şi-a pierdut viaţa şi un membru al Gărzilor, în timpul unor demonstraţii la Sanandaj, capitala Kurdistanului iranian - provincia de unde era originară Amini, femeia în vârstă de 22 de ani arestată pentru încălcarea codului vestimentar strict impus de regimul islamic.
Cele două decese semnalate de IRNA ridică la 14 numărul morţilor din rândul forţelor de securitate iraniene, în cele trei săptămâni de la declanşarea protestelor.
În acelaşi timp, forţele de securitate, inclusiv poliţia şi miliţiile de voluntari Basij, au arestat mii de protestatari şi au rănit câteva sute. Potrivit grupurilor de susţinători ai drepturilor omului, cel puţin 130 de oameni au murit în urma violenţelor.
Protestele violente continuă în Iran - Încă doi membrii ai forțelor de securitate au fost uciși
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

5
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
5

49
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
49

126
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
126

45
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
45

30
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
30

365
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
365

565
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
565

40
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
40

549
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
549

468
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
468

587
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
587

711
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
711

1.169
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.169
















Comentează