Prim-ministrul conservator bulgar Boiko Borisov intenţionează să rămână în funcţie după prima noapte de violenţe, înregistrate în noaptea de miercuri spre joi, pe fondul manifestaţiilor anticorupţie ce zguduie Bulgaria de două luni, a anunţat joi partidul său politic, citat de France Presse.
"În urma exceselor de ieri (miercuri - n.r.), nu vom demisiona, pentru că asta ar însemna că orice guvern ar trebui să cedeze presiunii bătăuşilor", a declarat în parlament un responsabil al GERB, partidul la putere, Toma Bikov.
Potrivit poliţiei, 126 de persoane, inclusiv 62 cunoscute de forţele de ordine, au fost arestate. 80 de poliţişti au fost răniţi şi oamenii legii au folosit spray cu piper într-un mod fără precedent pentru a dispersa manifestanţii.
Unii dintre protestatari au fost înconjuraţi şi bătuţi, potrivit unui fotograf AFP, care a fost el însuşi rănit.
"Aceste ciocniri permit guvernului să marcheze un punct faţă de opinia publică", a comentat politologul Dimităr Ganev la televiziunea bulgară.
"Pragul intolerabilului a fost trecut (...). Am ridicat blocajele deoarece elementele criminale au depozitat materiale periculoase", inclusiv cocteiluri Molotov, a declarat joi în faţa jurnaliştilor directorul poliţiei din Sofia, Gheorghi Hadjiev.
De mai bine de o lună opozanţii ocupau trei intersecţii din Sofia.
"Unii protestatari, inclusiv suporteri ultras ai echipelor de fotbal, au agresat brutal" poliţia, a spus el. "Au atacat-o cu mijloace pirotehnice, bombe artizanale şi pietre de pavaj", a adăugat el.
Confruntaţi cu violenţele, organizatorii demonstraţiilor au vorbit despre "provocări", în timp ce apelurile lor la calm nu au fost auzite.
Aceştia cer demisia prim-ministrului Boiko Borisov, pe care îl acuză că a închis ochii la corupţie.
Mişcarea lor a luat pentru prima dată în două luni o întorsătură violentă după ce guvernul a obţinut miercuri aprobarea parlamentului pentru a lansa un proiect controversat de reformare a Constituţiei.
Acest proiect a fost interpretat de protestatari ca o manevră ce permite prim-ministrului să rămână la putere până la sfârşitul mandatului său în 2021.
Într-o declaraţie în parlament, partidul conservator al lui Borisov a acuzat un magnat al jocurilor de noroc, Vasil Boikov, că i-a plătit pe bătăuşi.
Proteste la Sofia - Boiko Borisov intenţionează să rămână în funcţie
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

902
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
902

31
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
31

22
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
22

52
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
52

2.569
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
2.569

32
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
32

1.709
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
1.709

40
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
40

69
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
69

3.086
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
3.086

56
Organizaţia Human Rights Watch condamnă recrutarea de copii de către Gardienii Revoluţiei în Iran
56

33
Mai multe pene de curent în Teheran după explozii în estul şi vestul capitalei
33

1.224
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
1.224
















Comentează