Camera Deputaţilor a reexaminat, în şedinţa plenului de joi, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, un proiect de modificare a Legii societăţilor comerciale 31/1990, menţinând simplificarea procedurilor şi condiţiilor de înregistrare a sediului social şi eliminarea restricţiei pentru persoanele fizice şi juridice de a nu fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată potrivit Agerpres.
S-au înregistrat 199 de voturi "pentru", 80 împotrivă, şapte abţineri, iar cinci deputaţi nu au votat.
Proiectul iniţiat de deputatul USR Claudiu Năsui, co-iniţiator fiind deputatul PSD Marius Budăi, a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 18 decembrie 2019 în calitate de for decizional, iar pe 16 ianuarie preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea.
"Legea pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990 elimină unele interdicţii sau limitări referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor comerciale. Deşi intervenţiile legislative se pot înscrie în obiectivul reducerii sarcinilor administrative şi stimulării antreprenoriatului, considerăm că unele dispoziţii ale legii supuse reexaminării pot genera anumite riscuri din perspectiva necesităţii asigurării transparenţei şi concurenţei loiale pe piaţă, precum şi a consolidării luptei împotriva evaziunii fiscale", explica Iohannis, în cererea de reexaminare.
Senatul a reexaminat proiectul pe 8 aprilie, Camera Deputaţilor preluând forma adoptată.
Potrivit unui amendament, a fost abrogat articolul 14 din Legea 31/1990 conform căruia persoana fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată, iar o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană.
Proiect privind modificarea Legii societăţilor comerciale, reexaminat la cererea preşedintelui
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

126
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
126

7.306
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
7.306

928
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
928

1.542
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.542

2.554
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.554

1.559
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.559

1.016
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.016

873
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
873

3.446
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.446

2.697
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.697

2.732
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.732

3.619
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.619

802
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
802















Comentează