Senatul a reexaminat, în şedinţa plenului de miercuri, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, un proiect de modificare a Legii societăţilor comerciale 31/1990, menţinând simplificarea procedurilor şi condiţiilor de înregistrare a sediului social şi eliminarea restricţiei pentru persoanele fizice şi juridice de a nu fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată potrivit Agerpres.
În şedinţa Senatului, desfăşurată prin mijloace electronice, s-au exprimat 102 de voturi "pentru" şi 28 de abţineri pentru forma adoptată iniţial, cu un singur amendament.
Proiectul iniţiat de deputatul USR Claudiu Năsui şi sprijinit de mai mulţi parlamentari USR, PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 18 decembrie 2019 în calitate de for decizional, iar pe 16 ianuarie preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea.
"Legea pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990 elimină unele interdicţii sau limitări referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor comerciale. Deşi intervenţiile legislative se pot înscrie în obiectivul reducerii sarcinilor administrative şi stimulării antreprenoriatului, considerăm că unele dispoziţii ale legii supuse reexaminării pot genera anumite riscuri din perspectiva necesităţii asigurării transparenţei şi concurenţei loiale pe piaţă, precum şi a consolidării luptei împotriva evaziunii fiscale", explica Iohannis, în cererea de reexaminare.
Potrivit unui amendament adoptat în comisia raportoare şi însuşit de plen nu mai este necesară la autentificare declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată.
Unica modificare adusă actului normativ este la articolul 17 care prevede, după reexaminare, în primul alineat, că "la autentificarea actului constitutiv (...) la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de Oficiul Registrului Comerţului privind disponibilitatea şi rezervarea firmei".
Majoritatea senatorilor s-au pronunţat pentru adoptarea proiectului în forma trimisă iniţial la promulgare cu adăugarea amendamentului formulat, la reexaminare, în comisia raportoare.
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a menţionat că proiectul "nu a fost şlefuit" nici la reexaminare, motiv pentru care liberali s-au abţinut la vot.
Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, a condus reuniunea din sala de plen, unde a fost asistat de secretarii George Dircă şi Marian Pavel, ceilalţi parlamentari lucrând de la distanţă.
Cererea de reexaminare va fi analizată şi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Proiect privind modificarea Legii societăţilor comerciale, reexaminat la cererea preşedintelui
București
8°C
Articole Similare

1.054
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
1.054

2.103
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.103

2.160
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.160

69
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
69

4.091
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.091

3.818
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.818

199
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
199

129
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
129

2.712
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.712

1.293
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.293

1.956
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.956

4.236
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.236

6.917
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.917















Comentează