Poliţia olandeză a efectuat, în noaptea de marţi spre miercuri, o operaţiune la Rotterdam (sud-vest), unde patru persoane suspectate de pregătirea unui atentat în Franţa au fost arestate duminică, dar nu a avut loc nicio arestare, potrivit agenţiei de presă ANP, preluată de AFP.
Forţele speciale ale poliţiei olandeze au percheziţionat o clădire din cartierul Kralingen, evacuând ocupanţii caselor vecine, a precizat ANP, citând biroul procurorului.
Echipe de deminare erau de asemenea pregătite să intervină, potrivit aceleiaşi surse.
Duminică, la Rotterdam, un francez de 32 de ani, identificat de mass-media olandeze ca Anis B., a fost arestat împreună cu alte trei persoane la cererea Parisului.
Potrivit parchetului olandez, Anis B. este "implicat într-o organizaţie criminală legată de un proiect terorist".
El este printre altele suspectat de a fi fost mandatat de organizaţia Statul Islamic (SI) să comită un atentat în Franţa cu Reda Kriket, un fost infractor arestat joi în Franţa.
Anis B. a compărut marţi la o audiere la Amsterdam şi s-a opus extrădării sale cerute de Paris. Justiţia are acum 90 de zile pentru examinarea cererii Franţei.AGERPRES
Proiect de atentat dejucat în Franţa: O nouă operaţiune a poliţiei la Rotterdam
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.668
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.668

3.886
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
3.886

1.981
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.981

3.418
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.418

133
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
133

2.380
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.380

8.616
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.616

179
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
179

167
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
167

1.944
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.944

2.570
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.570

180
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
180

72
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
72
















Comentează