Zeci de milioane de persoane în plus se vor confrunta cu foamete acută dacă războiul din Iran va continua până în iunie, potrivit unei analize a Programului Alimentar Mondial (PAM) dată publicităţii marţi, relatează Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Atacurile americano-israeliene asupra Iranului care au început pe 28 februarie au sufocat câteva rute cheie umanitare, întârziind transporturi care ar fi putut salva vieţi în unele dintre cele mai grave crize din lume.
Se stimează că 45 de milioane de oameni în plus vor fi împinşi către foamete acută din cauza creşterii costurilor alimentelor, petrolului şi transportului maritim, ridicând bilanţul global peste nivelul record actual de 319 milioane, a declarat presei la Geneva directorul executiv adjunct al PAM, Carl Skau.
"Asta va duce nivelurile foametei globale la un record al tuturor timpurilor şi este o perspectivă teribilă, teribilă", a declarat el. "Deja înainte de acest război ne aflam într-o furtună perfectă în care foametea nu a fost niciodată atât de gravă, în termeni de numere şi de cât de profundă este această foamete", a adăugat el.
Carl Skau a declarat că costurile transportului naval au crescut cu 18% după atacul americano-israelian asupra Iranului de la 28 februarie şi că unele dintre aceste transporturi au fost nevoite să-şi schimbe traseele. Costurile suplimentare vin în contextul reducerilor acute ale finanţărilor PAM, întrucât donatorii se axează mai mult pe apărare, a adăugat el.



























Comentează