Prognoza actualizată a Băncii Naţionale a României evidenţiază perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei în trimestrul III al anului curent şi a descreşterii ei ulterioare în mod gradual, dar pe o traiectorie revizuită moderat în sens ascendent, potrivit unui comunicat al băncii.
"Perspectiva plafonării şi a descreşterii ratei anuale a inflaţiei are ca resorturi atenuarea impactului şocurilor globale pe partea ofertei, inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în martie 2023, precum şi manifestarea unor ample efecte de bază dezinflaţioniste, alături de influenţele decurgând din probabila restrângere rapidă şi închidere a excedentului de cerere agregată la mijlocul anului viitor, urmată de adâncirea gap-ului PIB în teritoriul negativ", se arată în documentul publicat vineri de BNR.
Pe acest fond, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală, timp de trei trimestre, dar relativ alertă ulterior, coborând la finele orizontului prognozei uşor sub punctul central al ţintei.
Incertitudini sunt totuşi asociate impactului prezumat, dar şi duratei schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi combustibili. Riscuri notabile continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor produselor energetice, precum şi din persistenţa blocajelor în lanţuri de producţie şi aprovizionare - în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate - cărora li se alătură cele decurgând din seceta prelungită pe plan intern şi în alte ţări europene, subliniază banca centrală.
Potrivit BNR, războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei rămân o sursă majoră de incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, prin efectele posibil mai mari exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii, profiturilor şi planurilor de investiţii ale firmelor, dar şi prin potenţiala afectare mai severă a economiei europene/globale şi a percepţiei de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanţare.
"Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate, dar este esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, însă şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina. Absorbţia şi valorificarea la maximum a acestor fonduri sunt vitale", se mai precizează în comunicat.
Conform băncii centrale, incertitudini şi riscuri majore sunt asociate şi conduitei politicii fiscale, având în vedere cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei generale de înăsprire a condiţiilor de finanţare, dar într-o conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, ce a condus la implementarea mai multor seturi de măsuri de sprijin pentru populaţie şi firme, cu potenţiale implicaţii adverse asupra parametrilor bugetari. Din această perspectivă, deosebit de importante sunt coordonatele preconizatei rectificări bugetare, consideră BNR.
Totodată, instituţia arată că relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.
În şedinţa de vineri, 5 august 2022, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50% pe an, de la 4,75% pe an, începând cu data de 8 august 2022. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 6,50% pe an, de la 5,75% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 4,50% pe an, de la 3,75%, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.
De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ą1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile, explică documentul citat.
BNR precizează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.
Prognoza Băncii Naționale: rata inflației își va începe scăderea. Există riscuri și incertitudini
Explorează subiectul
Articole Similare

578
Breaking | România scapă de retrogradare - Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
578

623
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
623

1.136
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.136

2.349
'Va fi mai rău ca în 2008' - Economistul Radu Georgescu, previziune sumbră: 'România va fi ca Grecia în 2010-2014'
2.349

1.477
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.477

16
Suedia acordă Ucrainei un al treilea pachet PURL în valoare de 100 de milioane de dolari
16

67
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
67

2.816
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.816

68
Americanii suportă majoritatea tarifelor comerciale impuse de Donald Trump, arată un studiu economic
68

36
SUA autorizează cinci giganţi petrolieri să reia operaţiunile în Venezuela
36

17
Super anunță semnarea achiziției operațiunilor Maxbet din România și Malta
17

4.770
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
4.770

3.842
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
3.842

















Comentează