Procesul în apel al actriţei franceze Isabelle Adjani, ce va avea loc la Paris şi care vizează un dosar de fraudă fiscală, a început vineri, dar a fost amânat în cele din urmă pentru 1 aprilie.
Isabelle Adjani, în vârstă de 70 de ani şi câştigătoare a cinci premii Cesar, cunoscută în special pentru rolurile interpretate în filme precum "L'ete meurtrier" (1983), "Camille Claudel" (1988), "La Reine Margot" (1994) şi, mai recent, "Mascarade" (2022), s-a remarcat pe marile ecrane încă din 1974 în lungmetrajul "La Gifle", de Claude Pinoteau, când nu împlinise încă vârsta de 20 de ani.
Condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare
Ea a fost condamnată în decembrie 2023, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu suspendare, precum şi la plata unei amenzi de 250.000 de euro.
Apărarea sa, compusă din cinci avocaţi, a ridicat vineri în instanţă o chestiune de nulitate privind admisibilitatea unei probe referitoare la o cerere de asistenţă administrativă în Portugalia.
"Ascult cu atenţie ce spune instanţa", a declarat celebra actriţă pentru AFP la finalul unei dimineţi dedicate unor chestiuni procedurale.
Isabelle Adjani, absentă la primul proces, a fost găsită vinovată la acuzaţia de stabilire frauduloasă a domiciliului în Portugalia în 2016 şi 2017, eludând astfel obligaţia de a plăti impozite pe venit în valoare de 236.000 de euro.
Ea fost condamnată, de asemenea, pentru primirea sumei de 2 milioane de euro, în 2013, de la Mamadou Diagna NDiaye, un om de afaceri şi prieten al actriţei, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic din Senegal şi, totodată, membru al Comitetului Internaţional Olimpic.
"O donaţie deghizată"
Tribunalul a considerat că acea sumă, declarată ca un împrumut, era "o donaţie deghizată", ceea ce i-a permis acuzatei, aflată pe atunci în dificultate financiară, să evite o taxă de 1,2 milioane de euro.
De asemenea, Isabelle Adjani a fost declarată vinovată de spălare de bani după ce a transferat printr-un cont "nedeclarat" din Statele Unite suma de 119.000 de euro în Portugalia. "Condiţiile materiale şi juridice ale acestei operaţiuni nu puteau avea altă justificare decât disimularea originii şi destinaţiei acestor fonduri", a considerat tribunalul.
Avocaţii vedetei au afirmat, în primă instanţă, că Isabelle Adjani a comis "o greşeală" în declaraţia ei fiscală atunci când a menţionat că îşi stabilise domiciliul în Portugalia, întrucât a fost "prost sfătuită" la acea vreme.
Ancheta a fost deschisă în 2016 după apariţia numelui actriţei Isabelle Adjani în scandalul Panama Papers, în calitate de proprietară a unei companii cu sediul în Insulele Virgine Britanice. Anchetele nu au dus la nicio urmărire penală în acest aspect al cazului, dar au scos la iveală alte suspiciuni.





























Comentează