Problema retragerii muniţiilor ruseşti nu a fost şi nici nu va fi discutată în cadrul negocierilor în formatul '5+2', a declarat şeful Misiunii OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) în Republica Moldova, Claus Neukirch, într-o conferinţă de presă după încheierea rundei de negocieri la Bratislava, informează joi Radio Chişinău potrivit Agerpres.
"Problemele privind evacuarea şi lichidarea armelor şi muniţiilor ruseşti se referă la relaţiile bilaterale (ale Rusiei şi Republicii Moldova). Acestea pot fi discutate cu participarea OSCE, însă în cadrul rundei de negocieri la Bratislava această problemă nu a fost discutata", a declarat Neukirch.
De asemenea, el dat un răspuns negativ jurnaliştilor care l-au întrebat dacă aceasta problemă ar urma să fie discutată pe viitor în acest format. "Aceasta nu este o problemă care se discută în formatul '5+2'. Nu am discutat şi nu am convenit să discutăm acest lucru în viitor în cadrul acestui format", a spus Neukirch.
Negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul "5 plus 2" au început miercuri la Bratislava, găzduite de către ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia anuală a OSCE, delegaţia Republicii Moldova fiind condusă de vicepremierul pentru reintegrare Vasilii Şova.
Problema retragerii muniţiilor ruseşti din Transnistria nu a fost şi nu va fi discutată în formatul 5+2
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

9
Program inedit în Berlin: Turiştii ar putea primi recompense pentru colectarea deşeurilor
9

28
Lovitură israeliană asupra unei maşini de poliţie din Gaza: Patru persoane, printre care și un copil, au fost ucise
28

2.545
Ruptură neașteptată între SUA și Italia. Donald Trump o pune la zid pe Giorgia Meloni: "Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat"
2.545

2.532
Arma Ucrainei despre care aproape nimeni nu știe: racheta balistică capabilă să rescrie harta conflictului, ar fi deja utilizată pe front
2.532

2.093
Trump amenință din nou Iranul: Nu va fi plăcut pentru ei
2.093

119
Australia a scos ceasul atomic pe mare: de ce este acest test un pas uriaș pentru tehnologia viitorului
119

82
Ce se știe despre lansarea rutei feroviare internaționale Kiev – București – Varna
82

85
Șeful Mossad despre războiul cu Iranul: „misiunea noastră nu a fost încă finalizată”
85

18.917
Primul stat din UE care anunță referendum pentru ieșirea din NATO. Anunț exploziv al șefului Parlamentului
18.917

83
Blocada Strâmtorii Ormuz - Cel puțin două nave au traversat zona de la intrarea în vigoare
83

2.324
VIDEO Un oraș european a fost desemnat cel mai colorat din lume. Ce alte orașe apar în clasamentul internațional
2.324

2.394
Mesaj direct către Washington - Noile teste cu rachete supervizate de Kim Jong Un
2.394

76
Alegeri legislative parţiale în Canada - Mark Carney a obţinut o majoritate parlamentară absolută
76
















Comentează