Prinţul Hamza bin al-Hussein, fostul moştenitor al tronului Iordaniei, care a fost plasat în arest la domiciliu anul trecut, a anunţat duminică printr-un mesaj pe Twitter că renunţă la titlul regal în semn de protest faţă de politicile actuale ale ţării sale, informează Reuters, potrivit AGERPRES.
Prinţul Hamza a fost acuzat în aprilie 2021 că a încercat să destabilizeze monarhia din Iordania printr-un complot de inspiraţie externă, însă a fost scutit de o pedeapsă oficială după ce a jurat credinţă regelui Abdullah al II-lea, care este fratele lui vitreg.
Într-o scrisoare publicată pe contul său de Twitter, prinţul Hamza a spus că mai multe chestiuni la care a fost martor în ultimii ani l-au făcut să îi fie greu să susţină politicile implementate de instituţiile din Iordania.
"Am ajuns la concluzia că principiile pe care tatăl meu (fostul rege Hussein, n.r.) mi le-a insuflat, precum şi convingerile mele personale, nu sunt în concordanţă cu linia, directivele şi metodele moderne ale instituţiilor noastre", a dezvăluit prinţul iordanian în scrisoarea publicată duminică.
Hamza, în vârstă de 42 de ani, a fost numit prinţ moştenitor după ce regele Hussein a murit în 1999 şi Abullah al II-a a devenit monarh, însă a pierdut acel titlu cinci ani mai târziu, când Abdullah al II-lea l-a desemnat prinţ moştenitor pe fiul lui.
Anul trecut, prinţul Hamza a fost plasat în arest la domiciliu după ce a formulat în mod public o serie de acuzaţii despre corupţia şi regimul autoritar din ţara lui. Această dispută a zguduit puternic imaginea Iordaniei, considerată drept pol de stabilitate în imprevizibila regiune a Orientului Mijlociu.
Un fost consilier regal şi un membru minor al casei regale au fost condamnaţi apoi la 15 ani de închisoare pentru implicarea lor într-un presupus complot care ar fi vizat preluarea puterii în Iordania de către prinţul Hamza.
Luna trecută, prinţul Hamza a publicat o scrisoare în care şi-a cerut iertare şi a promis că nu va acţiona împotriva intereselor familiei domnitoare iordaniene.
În scurtul său text de duminică, prinţul Hamza a dezvăluit că va continua să îşi servească ţara în calitate de persoană privată, fără să menţioneze numele actualului rege şi nici viitorul său rol în politica iordaniană.
Publicată în prima zi a sfintei sărbători musulmane a Ramadanului, scrisoarea prinţului Hamza abundă în termeni religioşi şi pare să se adreseze în special iordanienilor conservatori, al căror sprijin a fost căutat de fostul prinţ moştenitor timp de mulţi ani.
Criza de anul trecut a determinat marile puteri occidentale şi regionale să se ralieze în jurul regelui Abdullah al II-lea, marcând astfel un rar semnal public de sprijinire a regimului aflat la putere în Iordania, un aliat ferm al Statelor Unite şi care joacă un rol crucial pentru stabilitatea din această regiune a lumii.
Regele Abdullah al II-lea a declarat că acea criză din 2021 a fost "cea mai dureroasă", deoarece a fost provocată atât din interiorul familiei regale, cât şi din exteriorul ţării sale.
Prinţul Hamza al Iordaniei renunţă la titlul regal şi protestează faţă de politicile ţării sale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
2

1.110
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
1.110

12
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
12

1.918
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
1.918

1.628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.628

64
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
64

2.229
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.229

62
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
62

5.873
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.873

51
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
51

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.229
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.229

5.986
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.986
















Comentează