Aglomeraţia din Bucureşti nu se poate rezolva prin declaraţii politice, ci prin măsuri concrete şi responsabile, iar afirmaţiile neadevărate ce propagă ideea că primarul general şi instituţia pe care o conduce nu au făcut niciun demers pentru îmbunătăţirea traficului rutier în Capitală nu reprezintă decât inducerea în eroare a opiniei publice, exclusiv în scopuri politice, precizează PMB.
Agerpres scrie că reacţia Primăriei Generale vine ca urmare a unor declaraţii care circulă în spaţiul public şi care fac referire la lipsa unor măsuri concrete de fluidizare a traficului, precum şi la lipsa unor proiecte de infrastructură în Capitală.
"Subliniem faptul că, timp de 27 de ani, în Capitala României nu s-au luat măsuri coerente de rezolvare a conflictelor de trafic, situaţie care s-a agravat an după an atât din cauza lipsei investiţiilor, dar şi din cauza înmulţirii autovehiculelor de pe arterele Bucureştiului. Aglomeraţia din Bucureşti nu se poate rezolva prin declaraţii politice, ci prin măsuri concrete şi responsabile. Ignorarea cu bună ştiinţă a măsurilor întreprinse de Primăria Municipiului Bucureşti, precum şi declaraţiile neadevărate care propagă în spaţiul public ideea că primarul general şi instituţia pe care o conduce nu au făcut niciun demers pentru îmbunătăţirea traficului rutier în Capitală nu reprezintă altceva decât inducerea în eroare a opiniei publice, exclusiv în scopuri politice", se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
Conform sursei citate, la preluarea mandatului, principalele proiecte de infrastructură aflate în derulare erau "complet blocate", parcul auto al RATB era "învechit" şi nu exista niciun demers iniţiat pentru înnoirea acestuia, sistemul de management al traficului funcţiona "la cote de avarie", principalele bulevarde ale oraşului erau pline de gropi, iar prima bandă de circulaţie pe multe dintre acestea era blocată de maşini parcate neregulamentar.
În doi ani, PMB a luat mai multe măsuri. "A semnat recent un contract important pentru achiziţionarea a 400 de autobuze noi, dotate la cele mai înalte standarde de calitate. Până la sfârşitul acestui an, începând cu luna octombrie, vor ajunge la Bucureşti primele 100 de unităţi, urmând ca anul viitor să vină şi restul de 300. De asemenea, se vor achiziţiona atât prin fonduri europene, cât şi cu bani de la bugetul local 100 de autobuze GNC, 100 de tramvaie, 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice", menţionează PMB.
Totodată, Primăria Generală precizează că s-a finalizat Pasajul rutier de la Piaţa Sudului şi s-a deblocat proiectul Podul Ciurel-Străpungere A1.
Municipalitatea afirmă că derulează o serie de proiecte de infrastructură: modernizare Piaţa Eroii Revoluţiei şi Pasaj, străpungere Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu etapa 1, Penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel, supralărgire Fabrica de Glucoză.
Potrivit PMB, linia tramvaiului 21 a fost prioritizată prin amplasarea de garduri delimitatoare şi urmează ca, în viitorul apropiat, acolo unde trama stradală o permite, proiectul să fie extins şi pe alte linii de tramvai.
"A fost aprobat în Comisia tehnico-economică a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanţă de 63,5 km, proiect în valoare de 10 milioane de euro care a fost deja demarat şi va fi extins anul acesta pe mai multe zone", se mai arată în comunicat.
De asemenea, Municipalitatea menţionează că are în vedere în viitorul apropiat o serie de lucrări de investiţii în infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, printre care se numără: supralărgire Şoseaua Bucureşti - Măgurele, prelungirea str. Braşov între şos. Alexandriei şi Prelungirea Ghencea, supralărgire Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu - intersecţia Vitan Bârzeşti, etapa a II-a, supralărgire Calea Griviţei şi bd. Bucureştii Noi, reabilitare Pod Grant.
PMB aminteşte că a semnat săptămâna trecută cu Compania Municipală Dezvoltare Durabilă contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru supralărgirea străzii Prelungirea Ghencea de la două la patru benzi şi realizarea unei linii de tramvai în această zonă, de la Strada Braşov până la linia de centură.
Municipalitatea mai precizează că se vor amenaja parcări de tip Park & Ride la punctele cheie de intrare în oraş, dar şi că se vor construi mai multe parcări subterane.
Primăria București: 'În ultimii 27 de ani nu s-au făcut investiții majore în Capitală'
Explorează subiectul
Articole Similare

170
Bolojan renunță la lovitura pregătită împotriva veteranilor și văduvelor de război (surse)
170

13
Risc de avalanşe în zona montană a județului Vâlcea: Salvamontiştii recomandă turiştilor să fie prudenţi
13

14
Risc crescut de avalanșă în Munţii Făgăraş: Salvamontiștii îi sfătuiesc pe turişti să evite traseele expuse
14

1.186
Fenomen neobișnuit în spațiu: Ce a descoperit telescopul James Webb lângă centrul Căii Lactee
1.186

45
Bărbat de 51 de ani, găsit mort de către salvamontişti într-o zonă împădurită din Argeș
45

25
650 kilograme de articole pirotehnice, confiscate în parcarea suberană a unui centru comercial din Capitală
25

45
Ninsoare abundentă pe Autostrada A1 Sibiu – Deva și pe DN 7 Râmnicul Vâlcea – Sibiu: Trafic îngreunat și depuneri de zăpadă pe carosabil
45

66
Unul din cei doi tigri albi de la Grădina Zoologică din Craiova a murit după ce a înghițit ambalaje din plastic
66

21
Bărbat reținut pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un altul în Craiova
21

1.097
Taxe mai mari în 2026: impozitele pe clădiri cresc puternic în Argeș, majorări aprobate și în Neamț
1.097

1.159
Așa arată viitorul, potrivit TIME: Marile invenții care au definit anul 2025
1.159

1.160
Revelion după gratii, decizie definitivă: Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile
1.160

332
Patriarhul Daniel va sfinți Agheasma Mare la Bobotează: 10.000 de litri de apă sfințită, împărțiți credincioșilor la Patriarhie
332

















Comentează