Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a început o vizită de stat de două zile în Islanda miercuri, aceasta fiind prima vizită întreprinsă în această ţară de un şef de stat german în ultimii 16 ani, relatează agenţia DPA potrivit Agerpres.
La debutul sejurului lor în capitala islandeză, Reykjavik, Steinmeier şi soţia sa Elke Buedenbender au fost întâmpinaţi de către preşedintele Islandei, Gudni Johannesson.
Convorbiri politice vor avea loc mai târziu cu premierul islandez, Katrin Jakobsdottir. Steinmeier va deschide de asemenea o expoziţie pe tema femeilor care au emigrat din Germania în Islanda în 1949 şi se va întâlni cu cele care sunt încă în viaţă sau cu urmaşi ai lor.
Islanda are în mod tradiţional relaţii strânse cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii (SUA). Dar, în perspectiva apropiatei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a politicilor unilateraliste ale preşedintelui american Donald Trump, Islanda se orientează acum mai mult către Germania ca partener.
Într-un interviu publicat miercuri în cotidianul Morgunbladid, Steinmeier a afirmat că, în pofida distanţei geografice dintre Germania şi Islanda, ţările sunt foarte apropiate. ''Un parteneriat de încredere ne obligă din punct de vedere politic'', a afirmat Steinmeier.
''Odată cu vizita mea - prima a unui preşedinte german în ultimii 16 ani -, doresc să dau o nouă forţă acestor relaţii'', a mai spus Steinmeier.
Prima vizită a unui preşedinte german în Islanda în ultimii 16 ani - Frank-Walter Steinmeier a sosit la Reykjavik
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.048
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.048

800
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
800

406
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
406

197
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
197

940
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
940

452
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
452

84
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
84

59
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
59

804
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
804

1.053
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.053

62
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
62

994
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
994

850
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
850
















Comentează