Americanii au analizat primul discurs al liderului suprem al Iranului și au constatat că Mojtaba Khamenei a lăsat fără răspuns o întrebare majoră, potrivit analizei publicate de CNN, relatează Mediafax. În rest, discursul nu conține surprize, a fost concluzia americanilor.
Asemănări cu Ali Khamenei
Primul discurs al liderului suprem al Iranului conține puține surprize și o întrebare majoră fără răspuns, potrivit analizei publicate de CNN.
Discursul a fost publicat la patru zile după numirea lui Mojtaba Khamenei în poziția de Lider Suprem al Iranului. Astfel, lumea a putut să afle viziunea asupra lumii a lui Mojtaba Khamenei.
Ridicat la rangul de Ayatollah și supranumit „liderul exaltat” al Revoluției Islamice de către acoliții săi, Khamenei nu a apărut într-o înregistrare video și nici nu a publicat o declarație audio.
În schimb, a emis un mesaj scris în care își prezintă opiniile cu privire la război, lăudând forțele armate iraniene și cerând despăgubiri de la cei care i-au atacat țara.
Mesajul a fost difuzat printr-un nou canal Telegram creat de biroul său.
Acesta conține simboluri codificate cu scopul de a ascunde locul publicării.
În mesaj, Khamenei a spus că a aflat despre numirea sa de la televiziunea de stat, sugerând că și el a fost luat prin surprindere.
De asemenea, s-a referit la tatăl său, spunând că a putut să-i vadă cadavrul după moarte, cu pumnul încleștat, ca un ultim semn de rezistență.
Experții care au analizat mesajul au constatat că a fost plin de retorica obișnuită: laude pentru „frontul de rezistență”, apeluri către țările vecine privind închiderea bazelor americane și amenințări privitoare la interesele americane în regiune, inclusiv la Strâmtoarea Ormuz.
Ca urmare, specialiștii au stabilit că Mojtaba Khamenei a folosit mesajul pentru a oferi o privire asupra politicilor sale, foarte apropiate de cele ale tatălui său.
Întrebare fără răspuns
Totuși, experții au constatat că discursul nu a oferit răspunsul la o întrebare crucială: cine dă ordinele în Iran?
De la declanșarea războiului, Mojtaba Khamenei nu a mai fost văzut în public și chiar au existat informații că a fost ucis.
Ulterior, a apărut informația conform căreia el a fost rănit în primele zile ale războiului.
Această lipsă de transparență provoacă o slăbiciune regimului iranian, mai ales că Mojtaba Khamenei nu a fost considerat favorit pentru înlocuirea lui Ali Khamenei, ucis în prima zi de război.
Donald Trump nu este îngrijorat de eventuale atacuri iraniene pe teritoriul SUA
Preşedintele american Donald Trump a tratat cu prudenţă informaţiile despre posibile atacuri iraniene pe teritoriul SUA, declarând că nu este îngrijorat în legătură cu o astfel de posibilitate, după ce Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) a avertizat că drone iraniene ar putea lovi Coasta de Vest a ţării, a relatat miercuri canalul ABC News, preluat de Reuters, conform Agerpres.
SUA şi Israelul au declanşat o ofensivă aeriană asupra Iranului în urmă cu aproape două săptămâni, aruncând regiunea Golfului în război. Teheranul a ripostat la atacurile americano-israeliene, care au ucis o serie de înalţi oficiali iranieni, între care şi pe ghidul suprem al Republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei.
Întrebat miercuri dacă este îngrijorat că Iranul şi-ar putea intensifica represaliile pentru a include atacuri pe teritoriul american, Donald Trump a răspuns reporterilor: "Nu, nu sunt".
ABC News relatase anterior că FBI a avertizat departamentele de poliţie din California că Iranul ar putea riposta la atacurile SUA lansând drone asupra Coastei de Vest.
" Recent, am obţinut informaţii conform cărora, la începutul lunii februarie 2026, Iranul intenţiona să iniţieze un atac surpriză folosind aparate fără pilot de pe o navă neidentificată din largul coastelor SUA, în special împotriva unor ţinte nespecificate din California, în cazul în care Statele Unite ar fi lansat atacuri împotriva Iranului", a transmis FBI într-o alertă distribuită la sfârşitul lunii februarie, potrivit ABC News.
"Nu avem informaţii suplimentare cu privire la momentul, metoda, ţinta sau autorii acestui presupus atac", indică FBI.
Purtătorii de cuvânt ai FBI, Departamentului de Poliţie din Los Angeles, guvernatorului Californiei şi primarului din Los Angeles nu au răspuns deocamdată la solicitările de comentarii din partea Reuters.
Reuters a relatat la începutul acestei luni că Iranul şi entităţile sale proxy ar putea viza SUA cu atacuri ca ripostă la loviturile americane.
O evaluare a ameninţărilor realizată de Biroul de Informaţii şi Analiză al Departamentului pentru Securitatea Internă a SUA (DHS) arată că Iranul şi aliaţii săi reprezintă "probabil" o ameninţare de atacuri ţintite asupra Statelor Unite, deşi un atac fizic la scară largă este puţin probabil.





























Comentează