Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată mai devreme cu şase luni decât era prevăzut în contractul cu executantul lucrărilor şi a costat aproximativ 4.000.000 de euro, iar drumul scoate traficul greu din oraş, care s-a intensificat în ultimii 20 de ani şi i-a afectat pe locuitori.
Primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că noul drum are o lungime de 7,2 kilometri şi face legătura între drumul judeţean Curtici - Macea şi drumul judeţean Curtici - Sântana, dar asigură legătura şi cu pasajul peste calea ferată.
"Traficul greu s-a intensificat foarte mult în ultimii 20 de ani pentru că la Curtici avem o zonă industrială importantă, dar acum reuşim să deviem camioanele, care circulau prin centrul oraşului", a spus edilul.
El a precizat că recepţia lucrărilor a fost făcută şi drumul este deschis neoficial traficului, în timp ce toate celelalte documente pentru deschiderea oficială vor fi finalizate în câteva zile.
Discuţiile pentru un drum de centură pentru Curtici au început în urmă cu patru ani, iar finanţarea europeană a fost obţinută în anul 2019, printr-un program transfrontalier. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, iar lucrările au început anul trecut şi aveau termen de finalizare mijlocul anului 2022.
Centura actuală leagă nordul de sudul localităţii, dar Primăria Curtici intenţionează să mai construiască şi o centură nord-vest, pentru care a contractat deja realizarea studiului de fezabilitate.
Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată înainte de termen şi a costat 4.000.000 euro
Articole Similare

7
Flagrant în Dolj: trafic de droguri de mare risc, destructurată
7

26
Alertă în Dâmbovița: adolescentă de 15 ani dată dispărută, după ce a plecat de acasă de o săptămână
26

1.334
Mesajul elevilor din Vrancea, blocați în Dubai: 'Nu ne-am aflat într-o situație de pericol direct'
1.334

140
Canal oficial pe WhatsApp făcut de MAE pentru românii din orientul mijlociu. Intră AICI pentru informații directe de la autorități
140

2.856
Patronii de firme care au dat un tun statului au ajuns pe mâna procurorilor: Zeci de percheziții ale polițiștilor în București și opt județe
2.856

1.340
Ideea lui Simonis prinde contur: Două comune din Timiș vor să fuzioneze și fac referendum
1.340

72
Scădere surprinzătoare a turiștilor la Lacul Sfânta Ana: "Aş putea spune că prima zi de sezon a fost 1 ianuarie"
72

3.249
DOCUMENT Unde se ascund românii în caz de atac militar: Lista cu adresa și starea adăposturilor de protecție civilă din țară
3.249

99
Număr record de pasageri pe Aeroportul din Ghimbav: ce arată datele datele
99

44
Politehnica Bucureşti organizează o nouă ediţie a EnergyFEST
44

57
Accident pe DN 2B, în Brăila: două autoturisme implicate
57

2.688
Detectivul particular, soluție pentru degrevarea polițiștilor: SNPPC spune că, la Buzău, un singur candidat a luat concursul în ultimii doi ani
2.688

8.098
Cum au ajuns elevii din Vrancea în Dubai: explicațiile oficiale despre deplasarea privată care i-a dus în mijlocul crizei din Orient
8.098

















Comentează