Alertă în Dâmbovița: adolescentă de 15 ani dată dispărută, după ce a plecat de acasă de o săptămână

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 02-03-2026 15:36

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: aepiot.ro

O fată de 15 ani din Târgovişte a fost dată dispărută de familie, după ce a plecat de acasă din data de 25 februarie şi nu s-a mai întors, anunţă, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

"La data de 2 martie a.c., în jurul orei 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de către o femeie, cu privire la faptul că nepoata sa, Ilica Alexandra-Elena în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Târgovişte la data de 25 februarie 2026, în jurul orei 18:30 şi nu a mai revenit până în prezent", precizează IPJ Dâmboviţa.

Semnalmentele fetei dispărute

La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu blugi negri, bluză neagră şi o geacă de culoare gri cu glugă cu puf. Poliţa face publice semnalmentele fetei: 1,50 înălţime, 40 de kilograme, ochi căprui, păr brunet, ten măsliniu.

Persoanele care deţin informaţii utile în vederea identificării minorei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de Poliţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri