Mai mulţi tineri sirieni cu sindrom Down, purtând uniforme maro cu tiv portocaliu şi şepci asortate, servesc la mese în timp ce alţii se află în spatele barului, pregătind mâncarea şi băuturile din meniul cafenelei Sucette, primul local din Siria condus de 20 de persoane diagnosticate cu acest sindrom, înfiinţat în parcul Tishreen din capitala Damasc, relatează agenţia Xinhua duminică, citată de Agrepres.
Chelnerii şi chelneriţele de la Sucette creează o atmosferă de voie bună, nu doar printr-un serviciu de calitate, ci şi cântând şi dansând pentru a-şi înveseli clienţii.
Ideea înfiinţării Sucette a aparţinut Juzour Association, o organizaţie caritabilă locală ce desfăşoară mai multe proiecte umanitare, dintre care unul constă în organizarea de evenimente dedicate persoanelor cu sindrom Down.
Anul trecut, asociaţia a testat ideea înfiinţării restaurantului, care a angajat persoane cu sindrom Down, timp de o lună. Aceasta s-a dovedit un succes şi astfel a apărut Sucette.
Kholoud Rajab, care ocupă funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al asociaţiei, a declarat pentru Xinhua că proiectul îşi propune să demonteze stereotipul cu privire la persoanele cu sindrom Down şi să le ajute să interacţioneze cu alte persoane.
În prezent, 20 de de persoane cu Down şi alte 10 care nu prezintă acest sindrom lucrează la Sucette, a declarat Rajab, adăugând că semnificaţia acestui proiect este mult mai profundă decât simpla înfiinţare a unei cafenele. "Sucette este mai mult decât o cafenea. Este o idee care va integra grupul special în societate şi le va permite (membrilor) să ne accepte la rândul lor", a spus ea.
Ocupat cu preluarea comenzilor de la clienţii din cafenea, Muhannad Saleh, unul dintre cei 20 de chelneri, a declarat pentru Xinhua ca este fericit la noul său loc de muncă. Saleh s-a arătat încântat de ideea de a lucra pentru salariu, activitate care îi oferă ocazia să îşi dovedească valoarea. "Sunt bucuros să lucrez aici şi totul este perfect. Servesc clienţii cât de bine pot", a declarat tânărul.
Pentru Rehab Qattan, o tânără cu sindrom Down, aceasta este o ocazie de a face ceva util şi de a alunga plictiseala. "M-am săturat să stau acasă", a spus ea adăugând că munca la Sucette reprezintă, pentru ea, o sursă de fericire.
Prima cafenea din Siria condusă de persoane cu sindrom Down
Explorează subiectul
Articole Similare

1.702
Pace în Ucraina - Macron a tras concluzia după seria maraton de negocieri
1.702

914
O lume secretă a fost descoperită la 3.000 de metri sub Oceanul Arctic
914

38
Cine sunt cei care impulsionează noile oportunităţi de investiţii în Marea Britanie? Generaţia Z sau Milenialii, excluși de pe listă
38

559
Șeful NATO: Doar Trump îl poate forța pe Putin să oprească războiul
559

32
Anul 2025 a fost unul definitoriu pentru industria jocurilor video. Vom vedea o continuare spectaculoasă sau un posibil 'game over'?
32

566
Deznodământ politic în Kosovo: formațiunea aflată la putere își adjudecă victoria, după un an de instabilitate
566

128
Armata chineză a mobilizat luni unități ale armatei terestre, marinei, forțelor aeriene și ale forțelor rachetelor pentru exerciții în jurul Taiwanului
128

1.033
VIDEO Scene de coșmar în Mexic: deraierea unui tren lasă în urmă un bilanț cumplit de victime
1.033

2.463
Donald Trump anunță cât va mai dura până vom ști cu siguranță dacă războiul din Ucraina poate fi oprit
2.463

464
Aurul pare de neoprit: se îndreaptă spre cea mai mare creştere anuală din 1979
464

4.203
Ursula von der Leyen, prima reacție după discuția cu Trump și Zelenski și alți lideri europeni
4.203

70
Coreea de Nord a efectuat un test de rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune
70

460
VIDEO S-a lansat calendarul anual al pompierilor australieni: imagini incendiare care cresc ritmul cardiac al femeilor
460

















Comentează