Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în februarie, pentru a noua lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2014, pe fondul avansului preţurilor la uleiurile vegetale şi la zahăr, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters potrivit Agerpres.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În februarie, acest indice a crescut până la 116 puncte, de la o valoare de 113,2 puncte în ianuarie (o cifră revizuită uşor în jos faţă de valoarea iniţială de 113,3 puncte).
Recoltele de cereale pe plan global sunt în grafic pentru a atinge un nivel record în 2020, a informat FAO, adăugând că datele preliminare indică o nouă creştere a producţiei în 2021.
În februarie, preţurile la cereale au înregistrat o creştere cu 1,2%, după ce preţul sorgului pe pieţele internaţionale a urcat cu 17,4%, datorită achiziţiilor semnificative din China. Preţul grâului s-a menţinut în mare parte stabil, în timp ce au crescut preţurile la porumb şi orez.
Preţul la grâu a urcat cu 6,8% în ianuarie, datorită cererii globale solide şi a majorării taxei la exporturile de grâu rusesc, anunţată de oficialii de la Moscova, a informat FAO.
Luna trecută, preţul zahărului a crescut cu 6,4%, iar preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 6,2%, la cel mai ridicat nivel din aprilie 2012.
Preţurile la lactate s-au majorat cu 1,7% în februarie, iar preţul cărnii cu 0,6%, pe fondul reducerii importurilor de carne de porc de către China.
Conform noilor estimări ale FAO, producţia mondială de cereale în sezonul 2020 va fi de 2,761 miliarde tone, faţă de 2,744 miliarde tone cât estima anterior, datele reprezentând o creştere de 1,9% faţă de sezonul precedent. Această revizuire reflectă creşterea cu 7,5 milioane de tone a producţiei globale estimate la grâu, în urma datelor publicate recent de autorităţile din Australia, UE, Kazahstan şi Rusia.
Preţurile mondiale la alimente au continuat să crească pentru a noua lună consecutiv (FAO)
București
7°C
Articole Similare

307
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
307

1.116
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.116

1.368
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.368

1.586
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.586

32
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
32

49
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
49

608
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
608

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

910
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
910

4.896
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.896

1.487
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.487

66
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
66

937
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
937
















Comentează