În Myanmar sunt prezente "toate ingredientele unui război civil", a avertizat Prak Sokhonn, ministrul afacerilor externe al Cambodgiei, ţară care a preluat anul acesta preşedinţia prin rotaţie a Asociaţiei Ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), informează miercuri AFP, conform AGERPRES.
Premierul Cambodgiei, Hun Sen, se va deplasa vineri şi sâmbătă în Myanmar, cufundată într-o gravă criză după lovitura de stat militară din 1 februarie 2021, urmată de represalii care au făcut până acum peste 1.400 de morţi, potrivit unui ONG local.
"Criza politică şi cea legată de securitate din Myanmar se agravează şi a dus la o criză economică, sanitară şi umanitară", a subliniat şeful diplomaţiei cambodgiene. "Credem că toate ingredientele pentru un război civil sunt acum pe masă. Sunt acolo două guverne, mai multe armate, oamenii se confruntă cu o mişcare care îndeamnă la nesupunere civilă şi există o insurecţie armată pe teritoriul întregii ţări", a subliniat Prak Sokhonn.
Ministrul a făcut aceste declaraţii în timpul unei conferinţe organizate luni de centrul de reflecţie din Singapore ISEAS-Institut Yusof Ishak. Potrivit regulilor acestei conferinţe, un acord trebuie dat înainte de orice publicare, iar Ministerul Afacerilor Externe al Cambodgiei a dat undă verde AFP marţi pentru ca aceste declaraţii să fie date publicităţii.
Ministerul a respins temerile conform cărora vizita lui Hun Sen ar putea conferi legitimitate juntei şi a subliniat că prioritatea Cambodgiei este de a "ameliora situaţia din Myanmar". Cambodgia va continua să promoveze un plan de pace şi "consensul în cinci puncte" asupra căruia liderii ASEAN au convenit anul trecut, a precizat ministerul.
De la preluarea puterii de către militari în Myanmar, au fost înregistrate puţine semne de progres. O vizită a emisarului ASEAN pentru Myanmar a fost amânată după ce junta a refuzat o întrevedere între acesta şi lidera guvernului civil Aung San Suu Kyi, în prezent privată de libertate.
Ca reacţie, ASEAN l-a exclus pe liderul juntei birmane de la un summit organizat în octombrie anul trecut, într-un gest rar pentru această organizaţie criticată adesea pentru lipsa sa de reacţie.
Criza din Myanmar are un efect nefast asupra "stabilităţii regionale (...) imaginii ASEAN, credibilităţii şi unităţii sale", a subliniat Prak Sokhonn. Cu toate acestea, el a adăugat că Phnom Penh va depune eforturi pentru a permite liderului juntei să asiste la reuniunile organizaţiei.
Preşedinţia ASEAN atrage atenția: 'Toate ingredientele unui război civil' sunt prezente în Myanmar
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

57
Primești aproape 30.000 de euro ca să te muți într-un loc idilic din Europa, dar oferta ascunde o capcană
57

1.301
Fostul președinte al Consiliului European confirmă suspiciunile: Ungaria dădea informații din ședințele UE direct către Moscova
1.301

717
Verdict în cazul șefului procurorilor internaționali: decizie cu miză globală în cazul lui Karim Khan, după ancheta ONU
717

761
Slovenia, scrutin strâns până la ultimul vot: Liberalii iau fața populiștilor, potrivit exit poll-urilor
761

2.654
Alegeri în Franța - Stânga câștigă Parisul prin Emmanuel Gregoire și marile orașe. Marine le Pen revendică și ea o victorie imensă
2.654

476
Armata israeliană pregăteşte o ofensivă pe termen lung în sudul Libanului: 'Operațiunea abia începe'
476

1.620
S-a descoperit o tabără militară romană ascunsă timp de 2.000 de ani în Alpii Elvețieni
1.620

74
Ucraina și SUA continuă negocierile pentru încheierea războiului cu Rusia
74

70
Un judecător american blochează restricțiile Pentagonului asupra presei: 'Securitatea națiunii necesită o presă liberă'
70

52
Alegeri strânse în Slovenia: Cele două partide, aproape umăr la umăr în cursa electorală
52

103
Rampa 31 de la Baikonu, din nou funcțională. Rusia a a reluat lansările de rachete
103

1.852
Cuba se pregătește pentru o invazie ordonată de Donald Trump: Situația locuitorilor este una absolut disperată
1.852

5.322
Primele nave cu cereale venite din America de Sud în Europa au schimbat total jocul: Efectele acordului MERCOSUR
5.322
















Comentează