Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi a lansat un apel compatrioţilor săi să doneze fonduri pentru a ajuta la lupta împotriva terorismului, în contextul eforturilor de combatere a insurgenţei islamiste, transmite DPA.
Essebsi s-a prezentat sâmbătă la un oficiul poştal din Tunis pentru a-şi dona salariul pe o lună în contul noului fond creat pentru susţinerea financiară a luptei antiteroriste.
El le-a cerut tunisienilor din ţară şi din străinătate să doneze bani 'în sprijinul instituţiilor militare şi de securitate, precum şi al eforturilor naţionale de combatere a terorismului'.
În Tunisia se desfăşoară o campanie prin care angajaţii de stat şi ceilalţi cetăţeni sunt încurajaţi să contribuie la acest fond.
Măsura intervine la o săptămână după ciocnirile sângeroase între forţe de securitate tunisiene şi insurgenţi având legături cu Statul Islamic, la Ben Guerdane, lângă frontiera cu Libia, şi în care au murit 69 de persoane, printre care 49 de rebeli.
Tunisia, considerată unica 'poveste de succes' a revoltelor Primăverii Arabe din 2010-2011, s-a confruntat anul trecut cu o serie de atacuri teroriste, unele revendicate de Statul Islamic, activ în Libia vecină.AGERPRES
Preşedintele Tunisiei le cere concetăţenilor să doneze fonduri pentru lupta antiteroristă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

32
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
32

1.519
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
1.519

1.860
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.860

70
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
70

62
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
62

87
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
87

2.491
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
2.491

59
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
59

148
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
148

95
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
95

2.901
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.901

5.300
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.300

3.460
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.460
















Comentează