Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde din nou o vizită în Rusia, la Soci, unde luni încep lucrările Consiliului Suprem Economic Eurasiatic. În cadrul acestora, Dodon are planificate o serie de întrevederi cu lideri ai ţărilor din Uniunea Eurasiatică, inclusiv cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.ro.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon anunţă, de asemenea, că urmează să aibă întrevederi cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, cel kazah Nursultan Nazarbaev, precum şi cu noul premier al Armeniei, Nikol Pashinyan.
Aceasta este cea de-a 11-a vizită întreprinsă în Federaţia Rusă de Igor Dodon, în cei aproape un an şi jumătate de când ocupă fotoliul de şef al statului.
Săptămâna trecută, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova, Dodon a anunţat că ar urma să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin despre acordarea pentru Republica Moldova a statutului de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice. Igor Dodon a declarat că anul trecut, în aprilie, a semnat un memorandum de colaborare între Republica Moldova şi Uniunea Eurasiatică şi a depus o solicitare din partea Republicii Moldova pentru a obţine statutul de observator în această organizaţie.
Potrivit lui Dodon, statutul de observator nu contravine acordurilor deja semnate cu Uniunea Europeană şi cu unele ţări. "Sper foarte mult că pe 14 mai Republica Moldova va obţine acest statut de observator al Uniunii Euroasiatice', a afirmat preşedintele Republicii Moldova.
Totodată, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial al Kremlinului, pe agenda reuniunii de la Soci se află aprofundarea integrării economice a ţărilor membre ale Uniunii Eurasiatice, liberalizarea pieţei comune de mărfuri şi servicii, planificarea politicilor macroeconomice ale Uniunii pentru anii 2018-2019, precum şi dezvoltarea cooperării în domeniile energiei nucleare şi regenerabile, economiei digitale şi politicilor sociale.
Preşedintele Republicii Moldova participă, la Soci, la Consiliul Suprem Economic Eurasiatic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

29
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
29

154
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
154

4.387
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.387

2.350
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.350

558
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
558

4.031
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.031

8.816
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.816

4.305
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.305

4.178
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.178

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.593
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.593

212
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
212

2.737
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.737
















Comentează