România este foarte aproape să aibă "poliţie politică", a afirmat duminică preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că are "mari speranţe" că directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, va rezista "la orice tentaţie".
"România este foarte aproape - încă nu e -, este foarte aproape de a ne trezi într-un timp rezonabil cu o poliţie politică. Asta este o noţiune foarte grea. Nu suntem în situaţia în care să avem poliţie politică, dar suntem foarte aproape de a avea aşa ceva. Am mari speranţe în Eduard Hellvig, directorul SRI, îl ştiu, are o concepţie destul de modernă, sper să reziste la orice tentaţie, pentru că tentaţiile sunt foarte mari. Prin ceea ce a făcut până acum se pare că lucrurile sunt în regulă ca şi abordare", a declarat Dragnea, la Antena 3.
Potrivit liderului PSD, în România există foarte multă manipulare şi influenţă asupra unor instituţii care ar trebui să fie total independente.
"Există foarte multă manipulare şi există foarte multă influenţă asupra unor instituţii care ar trebui să fie total independente, pentru a ne da fiecăruia dintre noi garanţia că în România, dacă nu greşeşti şi dacă nu încalci o lege şi dacă nu furi, poţi să dormi liniştit", a mai spus Dragnea.
Preşedintele PSD: 'Suntem foarte aproape să avem poliţie politică în România; am speranţe că Hellvig va rezista la orice tentaţie'
București
9°C
Articole Similare

3.118
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
3.118

735
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
735

795
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
795

1.560
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.560

3.578
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.578

1.097
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.097

2.676
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.676

4.961
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.961

16.837
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
16.837

1.005
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
1.005

632
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
632

3.187
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.187

1.614
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.614
















Comentează