Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, apreciază că administraţia Capitalei ar trebui să se concentreze asupra unor obiective "mai realizabile", precum repararea liniilor de tramvai, decât să insiste "pe proiecte faraonice şi scumpe, fără cap şi coadă", cu trenuri urbane.
"Decât să se insiste pe proiecte faraonice şi scumpe, fără cap şi coadă, cu trenuri urbane care iau călători de nicăieri şi îi lasă niciunde (eu încă mai aştept studiul ăla origine-destinaţie), mai bine ne-am concentra pe lucruri mai realizabile, cum ar fi repararea liniilor de tramvai, investiţii în transportul public de calitate şi prioritizarea acestuia în trafic. Chestiuni mai umane, mai urgente, mai utile, mai simple. Căci de mega proiecte prost fundamentate care nu se întâmplă sau care sunt nefezabile, m-am cam săturat", a scris preşedintele PNL Bucureşti, pe Facebook.
El adaugă că în cazul în care existau intenţii serioase în privinţa trenului metropolitan ar fi fost demarată realizarea unui PUZ. Ciprian Ciucu face referire şi la faptul că Primăria Sectorului 6 a început amenajarea Parcului Liniei, care se suprapune cu traseul trenului metropolitan.
"Oricum se bate pasul pe loc de doi ani, aşa cum am spus că se va întâmpla încă de acum doi ani. Dacă cineva avea intenţii serioase pe tema asta, măcar demara un PUZ. E prea târziu, prea puţin. Just facts. Nu s-a avansat cu nimic, bine că nu am aşteptat cu Parcul Liniei după iluzoriul tren urban şi i-am dat înainte, ca să poată respira niţel şi cartierul Militari. Decât să vin cu scuze, mai bine cu rezultate. Hai să le facem pe cele realizabile şi să le facem într-un orizont de timp decent. Hai cu Prelungirea Ghencea, hai cu cele începute", adaugă Ciprian Ciucu.
La începutul lunii august, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îşi exprima încrederea ca în cursul anului viitor să fie dată în folosinţă linia de tren metropolitan - Gara de Nord - Pipera - Gara Obor, notează Agerpres.
"Există o linie care circulă azi, e vorba de Gara de Nord - Otopeni, putem să spunem că este primul tren metropolitan. (...) Vrem să facem acelaşi lucru, asta este linia de Ploieşti care este modernizată, vrem să facem acelaşi lucru până la Periş, care este limita administrativă a judeţului Ilfov, până unde avem competenţă, în sensul că o să fie trenul la 30 de minute. (...) Pe modelul ăsta o să mergem ulterior către celelalte ieşiri din Bucureşti, iar în ceea ce priveşte interiorul Bucureştiului prima linie interioară pe care vrem să o facem este Gara de Nord-Pipera-Gara Obor", a spus Nicuşor Dan, la Digi 24.
Pe 7 iulie, Primăria Capitalei anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţia studiilor de fezabilitate aferente construirii a 14,7 kilometri de noi linii de tramvai.
Pe 29 iunie, Consiliul General al Capitalei a aprobat şase proiecte de hotărâre care vizează lucrări de modernizare a 13,5 kilometri de linie de tramvai cale dublă, dar şi a peste 20 de peroane. În şedinţa din 29 iulie, Consiliul General aprobat un nou set de indicatori tehnico-economici pentru modernizarea liniilor tramvai.
"Cu totul sunt 16 tronsoane, totalizând cei 52 de kilometri care mai sunt de modernizat din reţeaua de tramvaie existentă a Municipiului Bucureşti. În proiectul de rectificare găsim şi modificarea listei de investiţii, astfel încât în zilele următoare să putem declanşa licitaţia pentru toate aceste tronsoane, începând cu liniile 40, 55 şi 5, continuând cu celelalte. În cursul lunii august vom ieşi în sistemul de achiziţii publice cu toate liniile de tramvai care mai sunt de modernizat", declara primarul general, Nicuşor Dan, în cadrul şedinţei CGMB.
Președintele PNL București îl înțeapă pe Nicușor Dan: 'Decât să se insiste pe proiecte faraonice şi scumpe, mai bine ne-am concentra pe lucruri mai realizabile'
Explorează subiectul
Articole Similare

3.228
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
3.228

1.986
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.986

7.359
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
7.359

2.903
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.903

3.225
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.225

2.241
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.241

55
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
55

1.085
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.085

818
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
818

1.597
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.597

2.577
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.577

94
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
94

103
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
103

















Comentează