Preşedintele peruan, Martin Vizcarra, a propus organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate pentru a scoate ţara din "criza instituţională", relatează AFP potrivit Agerpres.
"Prezint Congresului o revizuire constituţională care va avansa data alegerilor, ceea ce implică astfel că mandatul actualilor deputaţi va înceta la 28 iulie 2020", cu un an mai devreme, a explicat şeful statului în faţa parlamentului.
El a propus, de asemenea, ca, "în acelaşi mod", mandatul prezidenţial să se încheie "la aceeaşi dată".
Martin Vizcarra, care a câştigat în popularitate opunându-se ferm parlamentului dominat de opoziţia fujimoristă (dreapta populistă), a precizat că propunerea sa va trebui aprobată printr-un referendum naţional, după ce va dezbătută şi eventual votată de deputaţi.
"Trebuie să ascultăm vocea poporului", a afirmat el. "Peru cere cu voce tare un nou început", a adăugat şeful statului.
În iunie, Martin Vizcarra a repurtat o imensă victorie în lupta sa împotriva corupţiei obţinând votul de încredere al parlamentului. Pentru aceasta, el l-a ameninţat cu dizolvarea şi convocarea de noi alegeri, dacă parlamentarii nu sprijină reformele sale.
Martin Vizcarra, 56 de ani, i-a urmat în funcţie lui Pedro Pablo Kuczynski, al cărui vicepreşedinte a fost.
Kuczynski a fost constrâns să demisioneze în 2018 fiind suspectat de corupţie. În vârstă de 80 de ani, el a fost inculpat între timp de spălare în uriaşul scandal de corupţie Odebrecht - de la numele gigantului brazilian din domeniul construcţiilor - care zguduie clasa politică latino-americană.
Un alt fost şef al statului, Ollanta Humala (2011-2016), a fost şi el inculpat la începutul lui mai pentru spălare de bani în cadrul acestui scandal.
Justiţia peruană îi anchetează, de asemenea, pe fostul preşedinte Alejandro Toledo (2001-2006) şi pe lidera opoziţiei, Keiko Fujimori, plasată în arest provizoriu la 31 octombrie.
Un alt preşedinte pus sub acuzare în dosarul Odebrecht, Alan Garcia (1985-1990 şi 2006-2011), s-a sinucis cu un glonţ în cap, la 17 aprilie, în momentul în care poliţia venise să îl aresteze la domiciliu.
Preşedintele peruan propune alegeri anticipate pentru ieşirea din criza instituţională
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

691
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
691

1.359
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.359

33
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
33

1.024
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.024

2.706
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.706

38
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
38

2.926
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.926

2.089
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.089

155
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
155

92
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
92

3.893
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.893

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.610
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.610
















Comentează