Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, suferind de o ocluzie intestinală, a fost internat miercuri într-un spital privat din Sao Paulo, unde va primi 'într-o primă fază' un 'tratament clinic conservator', indică cel mai recent buletin medical, care exclude deocamdată o intervenţie chirurgicală de urgenţă, informează joi AFP.
'După teste clinice, de laborator şi imagistice, preşedintele va rămâne în spital într-o primă etapă pentru un tratament clinic conservator', a anunţat spitalul privat Vila Nova Star în buletinul semnat de echipa medicală.
După ce a fost internat în cursul nopţii la spitalul militar din Brasilia din cauza unei crize persistente de sughiţ care dura de mai bine de zece zile, Bolsonaro a fost transportat spre sfârşitul după-amiezii la aeroportul Congonhas din Sao Paulo şi apoi cu ambulanţa la spitalul Vila Nova Star.
La Brasilia, el fusese spitalizat într-o secţie de terapie intensivă şi 'intubat ca măsură de precauţie', a declarat la radio fiul preşedintelui, senatorul Flavio Bolsonaro.
Preşedintele de extremă dreapta vorbise săptămâna trecută despre problemele sale cu sughiţul, după un implant dentar.
După ce a fost înjunghiat în intestin în septembrie 2018, în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, Bolsonaro a suferit şase intervenţii chirurgicale, dintre care cinci la aparatul digestiv.
În iulie 2020, Bolsonaro s-a îmbolnăvit de COVID-19, dar nu a avut decât simptome uşoare şi nu a avut nevoie de spitalizare.
Noua sa internare intervine într-un context de criză politică şi de erodare a popularităţii sale, pe fondul acuzaţiilor de corupţie în contractele negociate de guvernul său pentru combatarea epidemiei de COVID-19, care a făcut deja aproape 540.000 de morţi în Brazilia.
În plus, comisia senatorială care anchetează de aproape trei luni modul în care guvernul a gestionat criza sanitară a primit o prelungire de mandat de 90 de zile.
Cele mai recente sondaje în perspectiva alegerilor din 2022 arată că Jair Bolsonaro ar fi învins categoric de fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva.
Președintele Jair Bolsonaro, spitalizat după ce nu s-a mai putut opri din sughițat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

59
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
59

99
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
99

249
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
249

139
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
139

202
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
202

519
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
519

596
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
596

901
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
901

1.025
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.025

1.306
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.306

518
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
518

813
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
813

3.282
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.282
















Comentează