Discursul de Crăciun al preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, a trebuit să fie corectat şi înregistrat din nou după ce a fost depistată în el o eroare gravă, a relatat luni cotidianul german Bild, citat de agenţia DPA.
În varianta iniţială a discursului, preşedintele afirma că avionul companiei Germanwings care asigura zborul 4U9525 şi care s-a prăbuşit în martie cu 150 de persoane la bord a căzut în Munţii Pirinei. De fapt, avionul s-a prăbuşit în Alpii francezi.
Varianta de discurs cu greşeală a fost înregistrată de televiziunea publică ARD pe 22 decembrie. După ce-a fost alertat a doua zi în legătură cu eroarea depistată, Gauck şi-a întrerupt vacanţa de Crăciun pentru a înregistra din nou discursul.
Potrivit Bild, manuscrisul discursului a fost validat de un număr de până la cinci departamente diferite ale biroului prezidenţial, dar niciunul nu a sesizat eroarea, informează Agerpres.
Preşedintele Germaniei, obligat să-şi întrerupă vacanţa de Crăciun din cauza unei gafe
Explorează subiectul
Articole Similare

461
Mocnește un nou conflict major într-o zonă sensibilă: „China vrea să modifice status quo-ul prin forţă sau coerciţie”
461

603
Indiciile din spatele misterelor de la Eleusis, unul dintre marile secrete ale Greciei Antice: ce spun noile cercetări despre un ritual ținut ascuns secole întregi
603

2.061
Verdict istoric la Washington: Ce înseamnă marea înfrângere a lui Trump la „CCR-ul american”. Peste 175 de miliarde de dolari în joc
2.061

585
Horoscopul zilei de 22 februarie 2026. E rândul capricornilor să facă oficiile
585

1.925
Cum s-a schimbat opinia românilor despre războiul din Ucraina? Generalul Virgil Bălăceanu: 'A apărut oboseala / Acest sondaj trebuie să le dea de gândit politicienilor'
1.925

2.146
Una dintre destinațiile de vacanță preferate de români pune interdicție la alcool. Turiștii sunt revoltați
2.146

1.418
Avertisment alarmant: Febra chikungunya ar putea deveni endemică în Europa / România are deja un caz de infectare
1.418

1.488
Înțelegerea de la Cracovia făcută de țările E5: apare un nou pol de putere în NATO, condus de Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie
1.488

1.618
Mihai Fifor desființează planurile lui Radu Miruță: 'MApN nu este nici tablă de șah, nici masă de babaroase, nici sală de păcănele' / Ce avertisment lansează
1.618

1.630
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
1.630

1.354
Donald Trump a declarat ce va face dacă Iranul nu încheie un acord cu SUA
1.354

1.985
CIA și MI6 au avertizat că Putin pregătește un război, dar nimeni nu a acționat: De ce un avertisment de asemenea amploare a fost ignorat
1.985

568
Zăpada ne pune viața pe repaus. Ce se întâmplă în mintea noastră când totul este acoperit cu un strat de nea
568

















Comentează