Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades i-a comunicat luni emisarului Naţiunilor Unite pentru Cipru că este gata să participe la o conferinţă informală cu Regatul Unit, Grecia şi Turcia pentru a debloca negocierile asupra unei reunificări a insulei, potrivit unor responsabili, informează AFP potrivit Agerpres.
Cele mai recente negocieri oficiale între ciprioţii greci şi ciprioţii turci, desfăşurate sub egida ONU, au eşuat în iulie 2017. Turcia, Grecia şi Regatul Unit - "garanţi" ai independenţei Ciprului din 1960 - făceau deja parte din aceste negocieri.
Ciprul este divizat după invadarea în 1974 a unei treimi din teritoriul său de către armata turcă, la nord, ca reacţie la o lovitură de stat menită să alipească insula Greciei. Acest mic teritoriu, denumit "Republica Turcă a Ciprului de Nord" (RTCN), este recunoscut doar de Ankara.
Republica Cipru, singura recunoscută internaţional, este membră a Uniunii Europene şi îşi exercită autoritatea asupra părţii sudice a insulei mediteraneene.
Emisarul Naţiunilor Unite, Jane Holl Lute, aflat în Cipru pentru a doua oară din decembrie, a discutat cu Anastasiades înainte de a traversa zona-tampon pentru a se întâlni cu liderul RTCN, Ersin Tatar, ales în octombrie şi susţinător mai degrabă al soluţiei cu două state, decât al reunificării Ciprului.
"În timpul acestei întrevederi, preşedintele Republicii s-a declarat gata să participe la o conferinţă informală" 5+ONU, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot Kyriacos Koushios. Anastasiades speră că această conferinţă "va duce la reluarea discuţiilor, în scopul de a găsi o soluţie la problema cipriotă", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Jane Holl Lute i-a comunicat lui Anastasiades că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ar dori ca această întrevedere să aibă loc în februarie.
"Am intenţia să reunesc părţile şi puterile garante la o conferinţă informală imediat ce va fi posibil în 2021", a asigurat recent Guterres într-un raport dat citirii în Consiliul de Securitate al ONU.
Preşedintele cipriot se declară deschis discuţiilor pentru deblocarea negocierilor asupra reunificării insulei
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1.846
Iranul sfidează SUA și Israelul: „Putem rezista cel puțin șase luni într-un război intens”
1.846

4.492
Se întâmplă ceva bizar! De ce rebelii Houthi din Yemen stau departe de războiul din Iran
4.492

118
Motivul pentru care ministrul Apărării din Italia cere industriei de armament să accelereze producţia
118

6.675
Explozie puternică la ambasada SUA din Oslo: ce se știe până acum despre autori
6.675

898
Datele climatice indică o creștere record a temperaturilor: Încălzirea globală a accelerat 'semnificativ'
898

2.310
Decizie categorică la Casa Albă: Trump refuză înarmarea și participarea kurzilor în ofensiva contra Iranului
2.310

186
Președintele Cubei consideră summitul convocat de Trump drept 'neocolonial'
186

2.823
Cine a bombardat școala de fete din Iran? Trump acuză Teheranul, dar șeful Pentagonului nu confirmă
2.823

141
Mai multe drone au atacat trei zone diferite din nordul Irakului
141

10.938
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
10.938

3.174
Decizia care poate schimba soarta Orientului Mijlociu: Trump cere să fie implicat în alegerea următorului lider al Iranului
3.174

6.236
Scandalul Budapesta-Kiev ia amploare: Viktor Orbán cere explicații după capturarea vehiculelor cu bani și aur ale băncii ucrainene
6.236

112
Armata israeliană lansează un nou val de lovituri asupra unor ţinte Hezbollah din Beirut
112

















Comentează