Criza preţurilor în energie putea fi măcar diminuată dacă ar fi existat o comunicare între decidenţi şi mediul de business, a declarat, marţi, Florin Dănescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), conform agerpres.
"Dacă am asculta mediul de business înainte să luăm decizii, probabil că nu am avea foarte multe surprize din perspectivă economică. Această criză a preţurilor în energie putea fi măcar diminuată dacă ar fi fost această comunicare între decidenţii fie europeni şi de oriunde ar fi şi mediul de business. Industria bancară, cu siguranţă ar fi ştiut să tragă anumite semnale, să facă anumite analize, să transmită materiale pe care deja le deţinea. Dacă vorbim despre intermedierea financiară, despre fondurile europene, eu sunt martor să avem materiale pregătite în acest sens de peste şapte ani, pe care încercăm să le promovăm peste tot. Există lipsa unei ştiinţe de a te folosi de cei care ştiu şi cei care fac, cei care sunt la firul ierbii. La ora actuală, noi, ca industrie bancară, suntem într-o poziţie avantajoasă acum comparativ cu trecutul. Există o relaţie de încredere mult îmbunătăţită între noi şi mediul înconjurător format fie din clientela noastră, fie din decidenţi care fac lucrurile să se mişte. Sperăm că, poate acum, avem un traseu mai bun în a transmite propunerile şi ideile noastre. Intrăm într-o situaţie de stabilitatea foarte bună, dar din perspectiva utilizării resurselor pe care le deţinem sunt aşteptări din economie să credităm mai mult, să avem o pondere mai mare când ne referim la IMM-uri", a subliniat Dănescu în cadrul Banking Forum.
Şeful ARB a atenţionat asupra faptului că reformele structurale au fost, de fiecare dată, părăsite pe fondul apariţiei diverselor crize.
"Când vorbim despre populism, înţelegem că deciziile devin tot mai importante decât resorturile economice. Traversăm astăzi o criză care este, practic, preţul acestui comportament. Se vorbeşte 99% despre politică şi 1% despre economie. Când economia îţi trage semnalul de alarmă într-o criză în care toată lumea plăteşte, dintr-o dată ne ferim şi spunem ce ar trebui să facă ceilalţi. Reformele structurale au fost de fiecare dată părăsite că au apărut diverse crize, uneori economice, uneori de altă natură. Economia nu a fost o prioritate până acum, trebuie să acceptăm acest lucru, decât atunci când public este bine să o comunicăm, suntem atenţi, vrem să ajutăm", a menţionat Florin Dănescu.
Reprezentanţi ai instituţiilor bancare, ai patronatelor şi asociaţiilor din domeniu participă, marţi, la cea de-a doua ediţie a evenimentului "Banking Forum by Financial Intelligence".
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor: Această criză a preţurilor în energie putea fi diminuată dacă ar fi fost o comunicare între decidenţii europeni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

12
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
12

661
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
661

57
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
57

1.477
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
1.477

14
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
14

1.370
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.370

17
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
17

69
Discursul lui Donald Trump zguduie piețele energetice: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 9%
69

24
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
24

1.360
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.360

44
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
44

95
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
95

1.909
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.909
















Comentează