Şeful Bisericii Ortodoxe greceşti, arhiepiscopul Ieronymos, a denunţat sâmbătă atacul asupra unui preot ortodox grec care a fost grav rănit la Lyon, în Franţa, numind acest act drept o ''oroare care depăşeşte logica umană'', relatează AFP preluat de agerpres.
''Această oaroare depăşeşte logica umană, faptul că o religie poate înarma mâinile teroriştilor orbiţi de ură'', a afirmat monseniorul Ieronymos citat de agenţia presă din Grecia, Ana.
Părintele Nikolaos Kakavelakis, în vârstă de 52 de ani, a fost împuşcat de două ori, în jurul orei locale 17:00, în timp ce închidea biserica, a declarat o sursă de poliţie. Într-o declaraţie publicată sâmbătă, Ministerul grec de Externe a condamnat atacul şi a declarat că va rămâne în contact cu autorităţile franceze.
Autorul atacului a fugit de la faţa locului după ce a tras în prelat care se afla în afara bisericii, a informat poliţia anterior. Autorităţile locale şi procurorii au spus că nu sunt clare încă motivele acestui act şi nu au indicat dacă este legat de terorism. Parchetul din oraş a deschis o anchetă pentru tentativă de crimă. La Paris, ministrul de interne Gerald Darmanin a creat o celulă de criză la minister.
Preot ortodox, rănit la Lyon: Biserica din Grecia denunţă 'o oroare care depăşeşte logica umană'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.150
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
2.150

1.278
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.278

72
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
72

2.299
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.299

75
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
75

3.060
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
3.060

3.533
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.533

2.158
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.158

69
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
69

2.620
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.620

45
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
45

2.268
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.268

107
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
107
















Comentează