Premierul pakistanez Imran Khan a provocat o nouă controversă după ce a făcut o asociere între violuri şi modul în care se îmbracă femeile, declanşând reacţii de condamnare din partea adversarilor politici şi a activiştilor pentru drepturile omului, relatează dpa marţi.
Într-un interviu la "Axios on HBO", Khan a sugerat că bărbaţii sunt tentaţi să comită infracţiuni sexuale atunci când femeile se îmbracă indecent, mai ales în societăţi precum Pakistan.
"Dacă femeile poartă mai puţine haine, acest lucru nu are un impact asupra bărbaţilor decât dacă sunt roboţi", a spus Khan, în vârstă de 68 de ani, în interviu, repetând afirmaţii similiare făcute în aprilie.
"(Declaraţiile) reflectă mentalitatea lui bolnavă faţă de femei. Dând vina pe victime, el (Khan) se coboară la cel mai jos nivel", a declarat Marriyum Aurangzeb, o purtătoare de cuvânt a partidului fostului premier Nawaz Sharif.
"A da vina pe rochia femeilor pentru viol este cel mai rău răspuns la o infracţiune oribilă. Ar trebui să-i fie ruşine pentru declaraţiile lui", a spus Sherry Rahman, o senatoare din partidul fostului preşedinte Asif Zardari.
Imran Khan, absolvent al Oxford, care a afişat o imagine playboy în perioada sa de glorie ca jucător de cricket, a provocat revoltă anul trecut atunci când a ordonat promovarea unui ofiţer de poliţie care a dat vina pe o femeie după ce aceasta a fost violată în grup pe o autostradă, spunând că nu ar fi trebuit să conducă singură noaptea târziu.
Premierul pakistanez provoacă revoltă după ce a asociat îmbrăcămintea femeilor cu violurile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

32
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
32

1.519
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
1.519

1.860
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.860

70
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
70

62
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
62

87
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
87

2.491
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
2.491

59
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
59

148
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
148

95
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
95

2.901
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.901

5.300
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.300

3.460
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.460
















Comentează