Premierul Franței a dispus pregătirea unor eventuale alegeri legislative în martie, potrivit unei surse din guvern

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 09-01-2026 22:36

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Blondet Eliot/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Premierul francez Sébastien Lecornu a dispus pregătirea unor eventuale alegeri legislative în martie, la date prevăzute pentru municipale, relatează AFP, citând o sursă din cadrul executivului, în contextul în care Adunarea naţională urmează să examineze două moţiuni de cenzură, potrivit agerpres.ro.

O moţiune de cenzură a guvernului care ar trece ar fi urmată de o dizolvare a Adunării naţionale, potrivit acestei surse, care precizează că preşedintele Emmanuel Macron şi prim-ministrul sunt de acord în această privinţă.

Guvernul este ameninţat de două moţiuni de cenzură axate în special pe acordul de liber-schimb cu blocul latinoamerican MERCOSUR, depuse de partidul stângii radicale La France insoumise (LFI) şi de Rassemblement national (RN, extremă dreapta).

Dacă una dintre moţiuni - care ar urma să fie examinate marţea şi miercurea viitoare în Adunarea naţională - este adoptată, şeful guvernului "va demisiona, va exista o dizolvare şi cele două tururi de scrutin vor avea loc în acelaşi timp cu alegerile municipale", pe 15 şi 22 martie, a declarat această sursă.

Sébastien Lecornu a criticat vineri dimineaţă pe platforma X "poziţii partizane cinice" care "întârzie discuţiile bugetare", comentând aceste moţiuni de cenzură.

Bugetul statului francez pentru 2026 nu a putut fi votat înainte de 31 decembrie, iar Parlamentul a adoptat o lege specială pentru a depăşi absenţa bugetului şi a permite continuitatea acţiunilor statului şi a administraţiilor sale.

Deputaţii au reluat examinarea textului joi în comisia de finanţe, unde au respins în mare parte vineri partea de venituri, lăsând puţine speranţe că s-ar putea ajunge la un consens de săptămâna viitoare, comentează AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri