Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, în contextul unei întâlniri cu Tytti Tuppurainen, ministrul Afacerilor Europene şi Proprietăţii de Stat din Finlanda, că România va continua politicile publice de consolidare a independenţei Justiţiei şi eficienţei acesteia.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, oficialul finlandez şi-a exprimat aprecierea pentru rezultatele obţinute de România în domeniul Justiţiei, reiterând susţinerea pentru evaluarea Comisiei Europene în context MCV şi a adresat felicitări ministrului Justiţiei pentru prezentarea secţiunii pentru România a Raportului "Rule of Law", din Consiliul Afaceri Generale, în 13 decembrie 2022.
Ministrul finlandez a subliniat că statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, baza democraţiei şi a economiei de piaţă, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei fiind una împotriva acestor valori, pe care se bazează întreaga construcţie europeană. De aceea, a continuat ministrul finlandez, integrarea Finlandei în NATO este foarte importantă.
Ministrul Predoiu a mulţumit pentru susţinerea Finlandei pentru ridicarea MCV, dar şi în dosarul Schengen. A punctat progresele reale pe care le-a făcut România în domeniul Justiţiei şi a prezentat priorităţile ministerului pentru perioada următoare.
"Este important să asigurăm acelaşi nivel de independenţă a Justiţiei şi eficienţă a acesteia ca serviciu public în toate statele membre UE. Suntem interesaţi de progresele care se fac în cadrul Mecanismului 'Rule of Law' în toate statele membre UE. România are mulţi cetăţeni care trăiesc în terţe state membre ale UE şi vedem în Mecanismul 'Rule of Law' unul de asigurare a respectării tuturor drepturilor cetăţenilor statelor membre UE, indiferent unde aceştia trăiesc şi muncesc. De asemenea, vedem în Mecanismul 'Rule of Law' şi un instrument practic indirect de sprijinire a unui mediu de afaceri consolidat prin respectarea contractelor ca reflexie a unei culturi a respectului regulii de drept şi de asigurare a respectării contractelor printr-un serviciu public judiciar accesibil, imparţial, independent şi eficient", a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicat.
El a adăugat că România va continua politicile publice de consolidare a independenţei Justiţiei şi eficienţei acesteia, "cu atât mai mult cu cât ridicarea MCV este o confirmare a progreselor realizate".
"În noul context, după adoptarea noilor Legi ale Justiţiei, sistemul judiciar funcţionează într-un sistem de autoguvernare completă a Justiţiei prin Consiliul Superior al Magistraturii şi, în privinţa administrării bugetelor Justiţiei, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceste două instituţii având responsabilitatea corelativă a bunei funcţionări a Justiţiei", a afirmat ministrul Justiţiei.
La discuţii a participat şi Marjut Akola, ambasadoarea Finlandei la Bucureşti.
Predoiu - întâlnire cu ministrul finlandez al Afacerilor Europene: Vom continua politicile publice de consolidare a independenţei Justiţiei
Explorează subiectul
Articole Similare

125
Incident șocant într-un cimitir din Constanța: morminte distruse și bunuri furate din cripte
125

15
Bărbat reţinut după ce a intrat într-o benzinărie cu cagulă pe cap, a ameninţat un angajat şi a furat o sumă de bani
15

16
Afectează alimentaţia vegetariană creşterea la copii? Ce spun datele ştiinţifice
16

15
MApN: Ministrul Miruţă la Conferinţa de Securitate de la Munchen - consultări strategice cu liderii industriei de apărare
15

29
Tânăr arestat după ce a tâlhărit o femeie la un bancomat din Bârlad; el a fost prins de un poliţist rutier
29

727
Avertizare de inundații până luni la prânz: risc crescut pe râuri din vest, sud și est
727

35
Cadavrul unui bărbat cu urme de violenţă pe corp, găsit într-o gospodărie din Vrancea
35

25
Anchetă a Poliţiei, după ce mai multe morminte dintr-o localitate din judeţul Constanţa au fost vandalizate, fiind sustrase bunuri
25

20
Acrobat rănit după o cădere de la patru metri, la un spectacol de circ din Craiova
20

4
Scurgeri de gaz într-un bloc din Piatra Neamț
4

3.343
Două nume vehiculate pentru funcția de ministru al Educației: consilierul lui Nicușor Dan spune de ce nu a avansat Bolojan pe cineva până acum
3.343

1.995
VIDEO Tâlhărie ca în filme într-o benzinărie din Timișoara: Hoțul a fugit cu zeci de mii de lei, dar a ajuns la răcoare
1.995

903
România se îndreaptă spre restricționarea accesului pentru copii la rețelele sociale. O spune consilierul președintelui Nicușor Dan
903
















Comentează