Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a fost ameninţat joi de presupuşi membri ai unei grupări criminale care cer retragerea militarilor desfăşuraţi pentru a combate furtul de carburant, sub pedeapsa de a ataca forţele de ordine şi civilii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Această ameninţare intervine la două săptămâni după un incendiu criminal, în centrul ţării, la un oleoduct care prezenta o scurgere unde locuitorii veniseră să fure benzină. În plină ofensivă a guvernului mexican contra furtului de combustibil.
O maşină conţinând o falsă bombă a fost abandonată joi dimineaţă în faţa unei rafinării din Salamanca, statul Guanajuato (centru), potrivit unei imagini difuzate de preşedinţia mexicană.
În vecinătate, au fost descoperite pancarte cerând eliberarea presupuşilor criminali recent arestaţi în cadrul strategiei naţionale a lui Lopez Obrador împotriva furtului de carburant, precum şi retragerea soldaţilor desfăşuraţi la Guanajuato.
Ele erau semnate de presupusul şef al unei grupări criminale numite Santa Rosa de Lima care ameninţă să atace militari şi civili dacă revendicările lor nu sunt ascultate.
"În maşina abandonată nu era niciun exploziv", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Jesus Ramirez. Incidentul este "evident legat de operaţiunile împotriva furtului de combustibil", a adăugat el, precizând că a fost deschisă o anchetă.
Este vorba despre o "alarmă falsă", a comentat Lopez Obrador în conferinţa sa de presă cotidiană la Palatul Naţional.
Preşedintele mexican, care şi-a preluat mandatul la 1 decembrie, a lansat o vastă ofensivă contra furtului de combustibil care produce pagube de circa 3 miliarde de dolari societăţii naţionale Pemex şi generează numeroase violenţe.
Aceşti presupuşi criminali "trimit un mesaj foarte direct, o ameninţare pe care guvernul trebuie să o analizeze în toată amploarea sa şi să reevalueze securitatea preşedintelui", a declarat pentru AFP fostul procuror antidrog Samuel Gonzalez.
Preşedintele mexican a ales, după instalarea sa la putere, să dizolve grupul însărcinat cu protecţia sa şi beneficiază de o securitate limitată.
"Poporul mă apără", declară acest preşedinte de stânga care călătoreşte pe zborurile de pasageri şi a decis să vândă avionul prezidenţial.
Președintele Mexicului, amenințat de o grupare: Se cere retragerea militarilor mobilizați pentru a combate furtul de carburant
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
20

1.630
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
1.630

17
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
17

58
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
58

54
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
54

1.911
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.911

609
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
609

33
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
33

1.754
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.754

2.894
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.894

150
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
150

3.680
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.680

84
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
84
















Comentează