Populaţia indigenă maori din Noua Zeelandă a cheamă la organizarea vineri a dansului naţional războinic haka, în semn de susţinere pentru comunitatea musulmană şi în memoria victimelor atacului terorist produs pe 15 martie în două moschei din Christchurch, informează joi dpa preluată de Agerpres.
"Am lucrat împreună cu alte organizaţii şi comunităţi maori pentru a identifica o modalitate de a ne manifesta sprijinul, iar concluzia la care am ajuns a fost haka", a declarat într-un comunicat directorul executiv al Consiliului Maori, Matthew Tukaki.
"Haka este un memento puternic al legăturii dintre cultură şi comunitate. Este simbolic şi un semn de respect", a adăugat el.
Mulţi neo-zeelandezi din întreaga ţară, aparţinând sau nu comunităţii maori, şi-au exprimat durerea şi furia prin dans, după uciderea a 50 de persoane în atentatul din Christchurch.
Haka, care înseamnă dans, este practicat la nunţi, înmormântări şi la evenimente sportive.
Videoclipurile elevilor care cântau la unison lovindu-şi coapsele cu o mimică agresivă au devenit virale pe internet de săptămâna trecută.
"Este modalitatea maori de a face faţă morţii, de a-şi exprima durerea, dragostea şi susţinerea, haka face parte din doliul maori", a declarat expertul cultural Te Kahautu Maxwell pentru un post de televiziune al comunităţii indigene.
Te Kahautu a adăugat că haka naţională ar putea fi definită ca un dans de război "pentru că duşmanul nostru este duşmanul necunoscut, este un duşman fără chip şi practicăm ca pe o sfidare haka pentru a spune că Aotearoa (Noua Zeelandă) nu se va schimba, Aotearoa va rămâne aceeaşi, o ţară sigură".
Populaţia maori din Noua Zeelandă a cheamă la organizarea vineri a dansului naţional războinic haka, în semn de susţinere pentru comunitatea musulmană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.189
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.189

3.553
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.553

241
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
241

6.509
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.509

86
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
86

6.906
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.906

2.666
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.666

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.983
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.983

94
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
94

7.140
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.140

82
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
82

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează