O replică a uneia dintre celebrele statui monumentale (denumite "moai") de pe Insula Paştelui, expusă la British Museum din Londra, va ajunge marţi în Chile pentru ca sculptorii locali să realizeze pe baza ei o copie din bazalt, ce ar putea fi oferită instituţiei londoneze în schimbul operei originale, informează AFP potrivit Agerpres.
Populaţia de pe insula sud-americană doreşte să ofere acea copie din piatră locală administratorilor de la British Museum pentru a îi convinge să le restituie statuia originală, transportată în Marea Britanie în 1868 de Richard Powell, care a oferit-o reginei Victoria. Statuia a fost apoi predată de suverană muzeului londonez.
"Trebuie să fie sculptată dintr-un megalit original, căci în el trăieşte spiritul strămoşilor noştri. Pentru unii, este o simplă piatră sau o sculptură cu valoare arheologică, dar pentru noi ea posedă un important simţ spiritual şi energetic", a declarat sâmbătă într-un comunicat Camilo Mapu, preşedintele comunităţii de pe Insula Paştelui.
Reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai guvernului chilian s-au deplasat în noiembrie la Londra pentru a propune un schimb între copie şi originalul statuii uriaşe.
Cele două părţi s-au pus de acord pentru a explora posibilitatea unui împrumut din partea British Museum pe termen lung al statuii, sau chiar într-o manieră permanentă, către comunitatea din Insula Paştelui, însă niciun acord definitiv nu a fost deocamdată semnat.
Sculptura originală, cu înălţimea de 2,42 metri şi o greutate de patru tone, a fost sculptată în piatră de bazalt. Pe spatele statuii se află inscripţii ce atestă cultul omului-pasăre şi alte aspecte ritualice din trecutul enigmatic al insulei. Se estimează că acest megalit a fost sculptat între anii 1000 şi 1600 e.n.
Replica din spumă şi fibră de sticlă a fost realizată recent în Statele Unite în cadrul unui acord încheiat între comunitatea de pe Insula Paştelui şi Muzeul Bernice Pauahi Bishop, muzeul de istorie naturală şi culturală al statului Hawaii, care susţine la rândul său restituirea statuii originale.
Odată ajunsă în Chile, replica va fi trimisă de urgenţă pe Insula Paştelui, situată la o distanţă de 3.700 de kilometri est de coastele chiliene, pentru a putea fi reprodusă în piatră.
În martie, reprezentanţii muzeului norvegian Kon-Tiki din Oslo şi ai Ministerului Culturii din Chile au semnat un acord care deschide calea spre retrocedarea mai multor mii de opere arheologice preluate de pe această insulă la jumătatea secolului al XX-lea de celebrul explorator Thor Heyerdahl.
Populația din Insula Paștelui construiește o replică a unei statui moai pentr a convinge British Museum să le restituie originalul
Explorează subiectul
Articole Similare

4
Guvernul iranian: Poziţia SUA în dosarul nuclear a devenit ”mai realistă”
4

709
VIDEO Celebrul Arc al Îndrăgostiților s-a prăbușit chiar de Valentine's Day
709

500
VIDEO Rubio, mesaj electoral pentru Viktor Orban: Intrăm într-o epocă de aur a relațiilor SUA–Ungaria / Americanii ar putea ajuta financiar Budapesta
500

1.490
NATO este pregătită de război: Va lovi 'puternic în interiorul Rusiei' dacă Vladimir Putin atacă statele baltice
1.490

43
FOTO An decisiv pentru mașinile autonome – Paradoxul tehnologiei "Made in UE"
43

44
Paradoxul inteligenței artificiale: cum ne face să muncim mai mult (studiu)
44

5.738
VIDEO Aflat în Ungaria, Marco Rubio îl avertizează elegant pe Zelenski, după ultimele reproșuri: „Nu încercăm să impunem un acord nimănui”
5.738

2.145
Negocieri la Geneva - Kievul se află sub presiunea SUA iar Putin vrea tot Donbasul
2.145

4.525
Blocaj total la negocierile de pace - Zelenski îi acuză pe americani: „Așa vedem noi prioritățile!” / UPDATE
4.525

107
Iran: Gardienii Revoluţiei încep exerciţii în strâmtoarea Ormuz
107

49
Moartea lui Alexei Navalnîi - Kremlinul respinge acuzațiile europenilor
49

1.191
MOL, pas strategic spre unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol din Africa
1.191

3.129
"Războiul" declarațiilor pe banii pentru români: Ministrul Dragoș Pîslaru și Adrian Câciu, schimb dur de replici în scandalul sumelor din PNRR : Nu există niciun risc de blocaj financiar
3.129

















Comentează