Intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului izbucnit miercuri la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi continuă, în zona afectată fiind găsită decedată persoana care se presupune că ar fi pus focul.
''Se dă în continuare cu apă, iar în momentul de faţă nu mai sunt focare vizibile, însă cu siguranţă arde mocnit pe dedesubt, acolo unde nu avem acces să ajungem cu apă. Colegii au pătruns în zona afectată, acolo unde am presupus că poate fi persoana şi au găsit-o'', informează joi ISU Prahova.
Reprezentanţii Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri periculoase, au susţinut că focul ar fi fost provocat de "o mână criminală", indicând un angajat care ar fi ameninţat că se sinucide.
Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, s-a luat în calcul ipoteza că în interiorul halei a fost surprinsă o persoană, însă pompierii nu au putut intra miercuri, întrucât construcţia a fost extrem de mult degradată, planul ei s-a prăbuşit şi nu prezenta siguranţă.
În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.
Pompierii se luptă în continuare pentru a lichida incendiul de la Brazi. Persoana care ar fi pus focul, găsită decedată
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

60
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
60

31
La pas spre Ierusalim...
31

1.786
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.786

2.881
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.881

4.128
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.128

4.698
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
4.698

753
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
753

975
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
975

841
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
841

1.029
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
1.029

2.985
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.985

16.988
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
16.988

2.650
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.650
















Comentează