Polonia se va retrage şi ea foarte probabil din pactul ONU privind migraţia, la fel ca SUA, Ungaria, Austria şi posibil Cehia, întrucât acest acord poate încuraja imigraţia ilegală, a anunţat vineri premierul polonez Mateusz Morawiecki, relatează agenţiile Reuters, dpa şi EFE.
''Este foarte probabil că nu o să mai fim parte a pactului global'' privind migraţia, a spus Morawiecki la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel, aflată într-o vizită oficială la Varşovia.
''Considerăm că principiile noastre suverane au o prioritate absolută'', a explicat şeful executivului polonez, după ce cu o zi în urmă şi premierul ceh Andrej Babis a anunţat că doreşte să retragă ţara sa din acordul ONU denumit ''Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată'', iar miercuri Austria a confirmat că va urma exemplul SUA şi al Ungariei şi se va retrage din acest acord.
În replică, Angela Merkel a spus la conferinţa de presă comună cu premierul Morawiecki că, în opinia Germaniei, acest pact ţine cont de suveranitatea statelor şi stabileşte bazele unei migraţii legale, contribuind totodată la combaterea celei ilegale. ''Din perspectiva mea, toate acestea sunt clarificate în pactul privind migraţia; el nu este constrângător şi de aceea Germania îl va aplica'', a spus şefa guvernului de la Berlin, care a promovat o politică a frontierelor deschise prin care peste un milion de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa au venit în Germania în ultimii ani.
Dar ţările ce resping acest pact al ONU acuză faptul că documentul nu stabileşte o delimitare clară între migraţia legală şi cea ilegală şi include migraţia printre drepturile omului, încurajând astfel acest fenomen.
''Considerăm că unele puncte ale Pactului privind migraţia sunt extrem de critice, precum mixul între căutarea de protecţie şi migraţia economică'', a explicat miercuri cancelarul austriac Sebastian Kurz, adăugând că migranţii salvaţi în Marea Mediterană nu ar trebui să fie aduşi direct în Europa. Şeful guvernului de la Viena s-a pronunţat de asemenea împotriva unui drept al omului la migraţie şi a estimat că acest pact ar putea conduce la un fel de ''diluare a migraţiei legale şi ilegale''.
Acest pact nu va face decât să înrăutăţească situaţia pentru că va încuraja milioane de oameni să emigreze, punându-şi în pericol vieţile şi plătind milioane de dolari reţelelor de trafic de persoane, a motivat la rândul său premierul ungar Peter Szijjarto decizia ţării sale de a se retrage din acord. Potrivit şefului diplomaţiei ungare, pactul se bazează pe principiul fals că migraţia este un drept fundamental al omului, când în realitate un drept fundamental este ca oamenii să poată trăi în pace în propria lor ţară, iar dacă nu este posibil, atunci să li se acorde protecţie în cel mai apropiat loc sigur posibil.
Polonia se va retrage şi ea foarte probabil din pactul ONU privind migraţia, anunţă premierul Morawiecki
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
16

809
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
809

11
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
11

1.017
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.017

1.496
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.496

2.824
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.824

2.360
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.360

55
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
55

117
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
117

60
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
60

3.891
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.891

3.361
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
3.361

343
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
343
















Comentează