Construirea unor silozuri pentru stocarea provizorie a cerealelor în Polonia la frontiera cu Ucraina, aşa cum a propus preşedintele american Joe Biden ca soluţie pentru exportul cerealelor ucrainene, ar dura 3-4 luni, a declarat miercuri ministrul polonez al agriculturii, potrivit Reuters.
''Propunerea preşedintelui Biden este o idee interesantă, dar ea necesită soluţionarea mai multor detalii, inclusiv locaţia, infrastructura, finanţarea, proprietatea'', a atenţionat într-un mesaj pe Facebook ministrul Henryk Kowalczyk.
''Trebuie să avem de asemenea în vedere că finalizarea acestui tip de investiţii durează trei-patru luni'', a adăugat oficialul polonez.
De când Rusia a lansat agresiunea militară asupra Ucrainei şi a blocat porturile acesteia la Marea Neagră exporturile de cereale ucrainene s-au prăbuşit, iar Ucraina are acum în silozuri peste 20 de milioane de tone de cereale şi nu mai dispune de capacităţi libere de stocare pentru noua recoltă.
Prin urmare, preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că de-a lungul frontierei poloneze cu Ucraina vor fi ridicate silozuri temporare unde vor fi depozitate cereale ucrainene în vederea exportului acestora pe rute alternative celor care pleacă din porturile de la Marea Neagră.
Polonia a precizat că poate creşte capacitatea de tranzit a cerealelor ucrainene cu până la 1,5 milioane de tone pe lună, dar creşteri suplimentare de capacitate sunt dificil de realizat, din cauza dificultăţilor logistice precum numărul insuficient al vagoanelor de marfă sau ecartamentul diferit al căilor ferate ucrainene faţă de cel al ţărilor europene.
Polonia reacționează la propunerea lui Joe Biden - De cât timp este nevoie pentru construirea silozurilor de la granița cu Ucraina
București
23°C
Articole Similare

225
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
225

933
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
933

1.101
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
1.101

1.997
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
1.997

3.051
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
3.051

2.060
INTERVIU Revoluție în Apărare! Șeful ROMARM anunță dezvoltarea unei drone terestre în România: 'Vrem să-l livrăm începând cu luna septembrie'
2.060

5.279
VIDEO Ipoteză-șoc în dosarul Pfizer vs. România lansată de europarlamentarul Cristian Terheș: „Poate juridic Tribunalul are dreptate!”
5.279

3.083
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
3.083

2.333
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
2.333

5.639
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
5.639

1.302
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.302

2.814
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.814

3.520
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.520
















Comentează