Polonia a dezminţit informaţiile apărute în presă, potrivit cărora ar intenţiona să trimită Ucrainei avioane de luptă de fabricaţie sovietică şi să primească la schimb aparate de luptă din SUA, transmite duminică agenţia dpa, conform AGERPRES.
"Polonia nu va trimite avioane de luptă în Ucraina şi nici nu va permite folosirea aeroporturilor sale", a scris pe Twitter guvernul polonez. "Ajutăm semnificativ în multe alte domenii", a adăugat executivul de la Varşovia.
Totuşi, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că ţara sa cooperează cu Polonia în sensul că partea poloneză să poată furniza ucrainenilor aparate de zbor pe care aceştia ştiu să le piloteze şi să primească în schimb avioane de fabricaţie americană.
"Vrem să vedem dacă putem fi de ajutor, după cum am spus, şi să ne asigurăm că, indiferent de ceea ce livrează ei (polonezii) ucrainenilor, ceva se întoarce la ei pentru a compensa pentru orice sincopă de securitate care ar putea apărea pentru Polonia", a declarat Blinken la CNN.
Totodată, un purtător de cuvânt al guvernului polonez a declarat că discuţiile cu partea americană sunt în desfăşurare, dar că nu s-a luat deocamdată o decizie.
Polonia dezminte informațiile din presă: NU va trimite avioane de luptă în Ucraina şi nici nu va permite folosirea aeroporturilor sale
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

76
EXCLUSIV Directorul ROMARM, despre programul SAFE: 'Așteptăm decizia Guvernului'/Atac direct la ministrul Apărării: 'Să nu se încerce vreo combinație'
76

762
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
762

1.794
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.794

2.290
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
2.290

2.056
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
2.056

2.957
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.957

4.384
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
4.384

2.662
INTERVIU Revoluție în Apărare! Șeful ROMARM anunță dezvoltarea unei drone terestre în România: 'Vrem să-l livrăm începând cu luna septembrie'
2.662

6.576
VIDEO Ipoteză-șoc în dosarul Pfizer vs. România lansată de europarlamentarul Cristian Terheș: „Poate juridic Tribunalul are dreptate!”
6.576

3.687
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
3.687

2.644
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
2.644

6.278
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
6.278

1.375
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.375
















Comentează