Poliţiştii de frontieră au recuperat din mare aproape şase kilometri de plase ale braconierilor turci în care se prinseseră 1.387 calcani, 25 de delfini şi trei rechini, în urma acţiunii din 20 mai de capturare a pescadorului ce opera ilegal în Zona Economică Exclusivă a României, informează miercuri Garda de Coastă potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, urmare a cercetărilor la faţa locului, poliţiştii Gărzii de Coastă au descoperit şi recuperat din mare 114 plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 5.700 ml, în care se găseau 438 kg de peşte din specia calcan (1.387 bucăţi calcan), impropriu consumului, precum şi alte specii marine - 25 delfini şi trei trei rechini.
Reamintim faptul că, în data de 20 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Marea Neagră un pescador turcesc aflat la braconat în Zona Economică Exclusivă a României al cărui echipaj, format din opt marinari, nu s-a supus somaţiilor legale, încercând să scape de urmărirea navelor Poliţiei de Frontieră.
În conjunctura dată, echipajele Gărzii de Coastă au folosit gradual armamentul de la bordul navei, reuşind astfel oprirea pescadorului turcesc. Ulterior ambarcaţiunea s-a scufundat, dar echipajul a fost salvat şi transferat la bordul uneia dintre navele Poliţiei de Frontieră.
"Comandantul ambarcaţiunii este cercetat în stare de arest preventiv iar poliţiştii Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului, efectuează cercetări pentru pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie, pescuit ilegal şi pescuit neraportat al calcanului, distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit", precizează Garda de Coastă.
Poliţiştii de frontieră au descoperit peste o jumătate de tonă de peşte şi mamifere marine în plasele braconierilor turci, la Constanța
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

25
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
25

4.368
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
4.368

1.144
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.144

48
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
48

30
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
30

80
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
80

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

8.745
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
8.745

35
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
35

7.340
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
7.340

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36

35
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
35

53
Ambulanță implicată într-un accident în județul Bacău. Patru persoane au ajuns la spital
53
















Comentează