Policlinica Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, închisă pe 7 aprilie de Ziua Mondială a Sănătății

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 03-04-2026 13:43

Actualizat: 03-04-2026 14:13

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

Ambulatoriul Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va fi închis în ziua de 7 aprilie, cabinetele policilinicii nefăcând programări pentru acea zi. Măsura este luată pentru că 7 aprilie este Ziua Mondială a Sănătăţii, considerată zi de sărbătoare legală în care salariaţii din sistemul sanitar nu lucrează.

„Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu informează pacienţii că marţi, 7 aprilie 2026, Ambulatoriul Integrat va fi închis. Aşadar, toate cabinetele vor fi închise, inclusiv cele ale Comisiilor de Expertiza Muncii. Pentru data de 7 aprilie nu au fost făcute programări la cabinetele medicale, iar personalul din cadrul Ambulatoriului va relua programul cu pacienţii miercuri, 08.04.2026”, informează, vineri, reprezentanţii unităţii sanitare.

Măsura este luată întrucât 7 aprilie  Ziua Mondială a Sănătăţii şi este considerată zi de sărbătoare legală, în care salariaţii din sistemul sanitar nu lucrează. 

Persoanele care au nevoie de intervenţii medicale de urgenţă se pot adresa Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean sau camerelor de gardă. 

Ziua Mondială a Sănătăţii coincide cu ziua în care se aniversează fondarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 1948.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri