Poeta luxemburgheză Anise Koltz este laureata din 2018 a premiului Goncourt pentru poezie Robert Sabatier, care îi va fi înmânat vineri, a anunţat luni site-ul Academiei Goncourt, citat de AFP, transmite Agerpres.
În vârstă de 89 de ani, Anise Koltz este, potrivit editorului ei, autoarea unei opere "dedicate incertitudinii, îngrijorării de a nu formula esenţialul, adică o realitate care scapă fără încetare percepţiei, fie că e vorba despre partea ei vizibilă, fie de partea ascunsă a lucrurilor".
Anise Koltz, recompensată de-a lungul anilor cu numeroase premii literare, inclusiv cu premiul Apollinaire (1998) şi cu premiul pentru literatură francofonă Jean Arp (2008), şi-a publicat iniţial textele în limba germană, înainte de a scrie exclusiv în franceză începând din anii 1980.
O antologie a poemelor sale a fost publicată în 2016 sub titlul "Somnambule du jour", cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea colecţiei Poesie/Gallimard.
"Poezia trebuie să fie martor al desfăşurării epocii noastre. Or, niciodată în istoria umanităţii nu a existat un secol mai barbar decât al nostru. Iar ororile continuă şi se înmulţesc în toate colţurile lumii. Suntem lipsiţi de putere în faţa unei cantităţi atât de mari de sărăcie, corupţie şi manipulare. Trebuie oare să trecem prin faţa dramelor care au loc cu ochii închişi de teama de nu fi noi înşine zdrobiţi de violenţă?", se întreba Anise Koltz, o contestatară eternă a ordinii stabilite.
"Poetul trebuie, deci, să ia şi poziţie faţă de lumea care îl înconjoară. S-a terminat cu florile şi cu păsărelele... Dumnezeu a murit! Omul este singur în faţa lui însuşi, în faţa Universului", a afirmat scriitoarea luxemburgheză, explicând sensul operei sale poetice
Poeta luxemburgheză Anise Koltz, laureata premiului Goncourt pentru poezie pe 2018
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
2

13
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
13

11
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
11

42
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
42

25
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
25

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

42
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
42

37
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
37

3.193
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.193

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

10
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
10

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9
















Comentează