Comitetul Judeţean al PNL Vâlcea a stabilit, joi seara, candidatul partidului la Primăria Râmnicu Vâlcea în persoana lui Mircia Gutău, acesta fiind votat de majoritatea membrilor, existând o singură abţinere, după cum afirmă surse din interiorul filialei, potrivit Agerpres.
Potrivit acestora, cei doi copreşedinţi ai organizaţiei, Romulus Bulacu şi Cristian Buican, au fost desemnaţi să discute cu Mircia Gutău detaliile candidaturii şi implicit înscrierea lui în rândurile organizaţiei vâlcene a PNL.
Mircia Gutău a fost desemnat candidatul liberalilor după ce, în urma unui sondaj de opinie, a ieşit detaşat pe prima poziţie în opţiunile vâlcenilor.
Gutău a fost primar PDL al municipiului Râmnicu Vâlcea două mandate, fiind arestat în 2010 şi condamnat, pentru fapte de corupţie, la închisoare cu executare. În ciuda condamnării, Gutău a rămas o figură populară în Râmnicu Vâlcea, în toate sondajele efectuate de mai multe institute ocupând prima poziţie.
Gutău se va confrunta, cel mai probabil, în anul electoral viitor, cu un alt fost primar PDL, actualul deputat independent Romeo Rădulescu şi cu social-democratul Ion Gigi Matei, primarul în funcţie.
PNL şochează: Condamnat la închisoare pentru corupţie, candidat la o primărie de municipiu
București
9°C
Articole Similare

33
Curățenia de Paște poate fi periculoasă. Produsele care pot provoca leziuni pulmonare
33

319
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
319

655
FOTO Casa lui Karl Lagerfeld, scoasă la vânzare la un preț neașteptat: surpriza vine din România
655

913
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
913

965
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
965

1.405
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.405

471
VIDEO Plata pe performanță în spitale stârnește controverse. Alexandru Rogobete avertizează: 'Mai mulți șefi de secție decât pacienți'
471

1.962
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
1.962

430
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
430

2.471
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.471

1.445
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.445

506
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
506

990
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
990
















Comentează