Peste 76 de hectare de teren cu vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări în ultimele 24 de ore în judeţul Constanţa, producându-se zece incendii ce au fost lichidate de pompieri, a informat miercuri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", potrivit Agerpres.
Pe parcursul lunii martie, pompierii constănţeni au intervenit pentru stingerea a peste 60 de incendii de vegetaţie uscată, fiind afectate 343 de hectare.
Ca urmare a creşterii alarmante a numărului acestor incendii, ISU "Dobrogea" a transmis miercuri un mesaj de avertizare şi informare prin sistemul RO-ALERT în mai multe localităţi din judeţ.
"Având în vedere creşterea alarmantă a numărului de arderi necontrolate de vegetaţie uscată înregistrată în ultima perioadă pe raza judeţului Constanţa, în cursul acestei zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Dobrogea' al judeţului Constanţa a transmis un mesaj de avertizare şi informare a cetăţenilor privind măsurile de apărare împotriva incendiilor, prin sistemul RO-ALERT. Mesajul a fost transmis în localităţile în care s-au înregistrat în mod repetat incendii de vegetaţie uscată (Alimanu, Cernavodă, Rasova, Faclia, Oltina, Hârşova, Ciobanu etc.)", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU "Dobrogea".
Potrivit sursei citate, incendiile de vegetaţie uscată se propagă rapid şi pun în pericol culturile agricole, mediul şi fauna, locuinţele şi chiar vieţile oamenilor. Fumul degajat poate afecta grav traficul rutier, prin reducerea considerabilă a vizibilităţii.
"În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a zece incendii de vegetaţie uscată care au afectat 76,2 hectare de teren! În luna martie a acestui an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Dobrogea' al judeţului Constanţa au intervenit pentru stingerea a 63 de incendii de vegetaţie uscată în urma cărora au fost afectate 343 hectare", a informat ISU "Dobrogea".
Peste 76 hectare de teren cu vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări în ultimele 24 de ore
Articole Similare

36
Interviuri la Ministerul Justiţiei pentru ocuparea celor două funcţii de procuror-şef adjunct al DIICOT
36

45
Consilierii generali ai Capitalei dezbat desfiinţarea Expo Arte şi creşterea chiriilor pentru locuinţe convenabile
45

2.075
Lovitură pentru clienți: abonamentele de telefonie mobilă se scumpesc cu 6,8%! De când vei plăti mai mult
2.075

2.006
3 zodii a cărora li se poate întâmpla ceva spectaculos înainte de sfârșitul lunii martie
2.006

1.917
Care sunt legumele și fructele la care a fost găsită cea mai care concentrație de pesticide
1.917

3.945
Un român a fost rugat să schimbe locul într-un avion de Marea Britanie: Imediat după, povestea lui a ajuns virală pe internet!
3.945

1.323
Un nou studiu a dezvăluit ce efecte are alcoolul asupra creierului
1.323

1.364
Incredibil, dar adevărat! Deși sunt în comisii la concursurile filmate, sindicaliștii din Poliție îl atacă pe Cătălin Predoiu: Ar suna Lia?
1.364

972
Carnea de porc, în picaj liber: Fermele avertizează că jumătate ar putea dispărea până la vară
972

584
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
584

1.690
Domeniul neașteptat care câștigă teren odată cu îmbătrânirea populației
1.690

1.118
De ce gândurile nu ne dau pace nici pe timpul nopții: Creierul insomniacilor are un 'secret'. Iar cercetătorii l-au descoperit acum
1.118

1.271
S-a descoperit secretul fericirii financiare: Concluzia neașteptată a unei cercetătoare după 12 ani de studiu
1.271

















Comentează