Soldaţii israelieni au împuşcat şi rănit vineri 77 de palestinieni în timpul unor proteste în apropierea graniţei cu Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că aproximativ 10.000 de demonstranţi s-au adunat în mai multe zone la gardul de securitate dintre Fâşia Gaza şi Israel şi au aruncat cu cauciucuri în flăcări, grenade şi explozibili în direcţia soldaţilor. Circa 30 de palestinieni au avut de suferit din cauza gazelor lacrimogene, a informat Ministerul Sănătăţii din Gaza.
Controlată de mişcarea islamistă Hamas, Fâşia Gaza este din 30 martie teatrul unor proteste de-a lungul barierei de securitate pentru a cere ridicarea blocadei israeliene şi dreptul de revenire a palestinienilor care au fost expulzaţi sau au fugit de pe pământurile lor la crearea statului Israel, în 1948. Israelul susţine că protestele sunt de fapt o încercare a Hamas de a lansa atacuri la graniţă.
De la sfârşitul lunii martie, circa 200 de palestinieni au fost ucişi la graniţă de soldaţi israelieni, potrivit ministerului citat.
Peste 70 de palestinieni au fost împușcați de armata israeliană în Fâșia Gaza
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

397
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
397

401
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
401

1.610
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
1.610

1.733
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
1.733

281
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
281

395
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
395

1.300
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.300

856
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
856

1.559
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.559

38
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
38

2.644
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.644

3.833
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.833

240
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
240
















Comentează