Peste 400 de copii de la sate ar putea merge la mare sau la bazin prin campania "Summer of Firsts" a World Vision România.
Potrivit unui comunicat al acestei fundaţii transmis, miercuri, AGERPRES, cei interesaţi pot dona pe site-ul campaniei https://worldvision.ro/implica-te/campanii/summer-of-firsts/ sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA (cost 4 euro/ lună).
Şapte din zece copii din mediul rural nu au fost niciodată într-o vacanţă la mare, iar şase din zece nu au mers în tabără la munte, conform unui sondaj al World Vision România.
Cercetarea a fost realizată de World Vision în rândul părinţilor care au copii în clasele I-IV în comunităţile rurale.
Peste un sfert dintre părinţi spun că nu cheltuie niciun ban cu activităţile copiilor de peste vară, iar aproape doi din zece plătesc mai puţin de 100 de lei.
Jumătate dintre copii nu fac niciun fel de activităţi educative pe timpul verii şi mai mult de doi din cinci n-au în comunitate spaţii unde să-şi petreacă timpul liber: parcuri, bazine de înot, trasee pentru drumeţii. Mai mult de nouă din zece copii nu au ieşit niciodată din ţară.
Mai bine de un sfert dintre părinţi nu alocă buget pentru vacanţele copiilor.
Doi din zece copii îşi petrec vacanţa de vară muncind în gospodărie.
Activităţile de vară ale copiilor de clase I-IV din mediul rural, conform părinţilor, sunt următoarele: 70,7% se joacă prin curte/sat, 18,1% lucrează sau îi ajută la treburi, 6,2% stau singuri pe internet sau în faţa televizorului, 3,9% pleacă în alte localităţi, 1,1% fac alte activităţi.
Peste 400 de copii de la sate ar putea merge la mare sau la bazin printr-o campanie a World Vision
Explorează subiectul
Articole Similare

585
CMR reacționează după ce ministrul Sănătății a anunțat controale privind programul de lucru al medicilor: "Este esențială o delimitare clară și transparentă"
585

12
Mașină mistuită de flăcări pe o șosea din Giurgiu: pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere
12

24
Accident grav în Vâlcea: un autoturism s-a ciocnit de un TIR - cinci persoane rănite
24

298
Medic agresat în spitalul din Borșa de aparținătorii unei paciente: i-au distrus ochelarii în timp ce acorda primul ajutor
298

70
FOTO Incendiu puternic la Mănăstirea Strâmba Jiu din Gorj: pompierii intervin la fața locului
70

2.645
Bătaie între muncitori și șefi, la Lupeni: Polițiștii i-au băgat după gratii (VIDEO)
2.645

2.438
VIDEO Operațiune de amploare în Timiș: Șase bărbați, reținuți pentru viol și agresiuni sexuale asupra unor fete de 14 ani
2.438

1.604
UPDATE FOTO Plan roşu de intervenţie pe DN 5, în Giurgiu: un microbuz cu 16 pasageri s-a răsturnat / Șoferul plecase la drum cu cauciucuri de vară
1.604

2.439
Breaking! Incendiu la Spitalul Fundeni: Intervin mai multe echipaje ale pompierilor
2.439

340
Fetiţa de 12 ani dispărută din Sectorul 6 al Capitalei a fost găsită. Ea nu a fost victima vreunei infracţiuni
340

38
Salvamont România: 94 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
38

8.061
UPDATE VIDEO Cod galben de ninsori și viscol - Informații de ultimă oră de la autorități. Situația în bucurești și în județele din sud-estul țării
8.061

2.677
Coșmar fără sfârșit: român condamnat în Spania pentru că și-a ucis soția își terorizează acum soacra din închisoare
2.677

















Comentează