În pragul unui război cu Iranul, Trump este sfătuit să se ocupe de economia internă

Autor: George Traicu

Publicat: 21-02-2026 14:05

Actualizat: 21-02-2026 14:07

Article thumbnail

Sursă foto: X

După concentrarea unei forţe navale şi aeriene americane impunătoare în Orientul Mijlociu, situaţia sugerează că SUA s-ar afla în prag de război cu Iranul. Pe acest fundal îngrijorător, consilierii preşedintelui Donald Trump îl îndeamnă să se concentreze mai mult pe îngrijorările economice ale alegătorilor, evidenţiind riscurile politice ale unei escaladări militare înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din acest an, scrie sâmbătă agenţia de presă Reuters într-o amplă analiză.

Trump a ordonat o creştere semnificativă a forţelor americane în Orientul Mijlociu şi pregătiri pentru un posibil atac aerian de mai multe săptămâni asupra Iranului. Totuşi, nu a explicat în detaliu publicului american de ce ar putea implica SUA în cea mai agresivă acţiune împotriva Republicii islamice de la revoluţia din 1979.

Fixaţia lui Trump pe Iran a apărut ca cel mai izbitor exemplu de până acum despre cum politica externă, inclusiv utilizarea extinsă a forţei militare brute, a dominat agenda sa în primele 13 luni ale celui de-al doilea mandat, eclipsând adeseori problemele interne precum costul vieţii, pe care sondajele de opinie le indică drept priorităţi mult mai mari pentru majoritatea americanilor.

Un oficial de rang înalt de la Casa Albă a declarat că, în pofida retoricii belicoase a lui Trump, nu există încă un "sprijin unitar" în cadrul administraţiei de la Washington pentru a merge mai departe cu un atac asupra Iranului.

Consilierii lui Trump sunt, de asemenea, conştienţi de necesitatea de a evita transmiterea unui "mesaj îngrijorător" către alegătorii indecişi, mai preocupaţi de economie, a afirmat oficialul respectiv pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, întrucât nu era autorizat să vorbească presei.

Consilierii de la Casa Albă şi responsabili republicani de campanie doresc ca Trump să se concentreze înainte de toate pe economie, aspect subliniat drept principala temă de campanie la un briefing cu uşile închise săptămâna aceasta cu numeroşi miniştri ai cabinetului american, potrivit unei persoane care a participat. Donald Trump nu a fost prezent.

Un al doilea oficial al Casei Albe, răspunzând întrebărilor Reuters pentru acest articol, a spus că agenda de politică externă a lui Trump "s-a tradus direct în victorii pentru poporul american". "Toate acţiunile preşedintelui pun America pe primul loc", fie că este vorba de a face întreaga lume mai sigură sau de a aduce beneficii economice acasă, în ţara noastră, a spus oficialul respectiv.

Alegerile din noiembrie vor decide dacă Partidul Republican al lui Donald Trump va continua să controleze ambele camere ale Congresului SUA. Pierderea uneia sau a ambelor camere în favoarea democraţilor din opoziţie ar reprezenta o provocare pentru Trump în ultimii ani ai preşedinţiei sale.

Un conflict prelungit cu Iranul ar reprezenta un pericol politic semnificativ pentru Trump şi pentru colegii săi republicani, afirmă Rob Godfrey, strateg republican. "Preşedintele trebuie să ţină cont de baza politică ce l-a propulsat la nominalizarea republicană - de trei ori consecutiv - şi care continuă să-l susţină, dar este sceptică faţă de implicarea şi complicaţiile externe, deoarece încheierea epocii 'războaielor eterne' a fost o promisiune explicită de campanie", a spus Godfrey.

Republicanii plănuiesc să facă campanie în baza reducerilor de taxe adoptate de Congres anul trecut, precum şi a programelor de reducere a costurilor locuinţelor şi a unor medicamente eliberate pe bază de reţetă.

În pofida unor voci divergente, mulţi din mişcarea izolaţionistă "Make America Great Again" a lui Trump au susţinut raidul care l-a înlăturat pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro luna trecută. Însă Trump ar putea întâmpina mai multă opoziţie dacă va conduce SUA într-un război cu Iranul, apreciat drept un adversar mult mai redutabil.

Trump, care a ameninţat în repetate rânduri că va lovi Iranul dacă acesta nu ajunge la un acord privind programul său nuclear, şi-a reiterat avertismentul vineri, spunând că Teheranul "ar face bine să negocieze un acord corect".

SUA au vizat situri nucleare din Iran în iunie, iar Iranul a ameninţat că va riposta dur dacă va fi atacat din nou.

Trump a câştigat realegerea sa în 2024 pe platforma "America First", în mare parte datorită promisiunii de a reduce inflaţia şi de a evita conflictele externe costisitoare, însă sondajele arată că se confruntă cu dificultăţi în a convinge americanii că face progrese în ceea ce priveşte scăderea preţurilor.

Totuşi, experta republicană Lauren Cooley afirmă că susţinătorii lui Trump ar putea sprijini o acţiune militară împotriva Iranului dacă aceasta ar fi fermă şi limitată. "Casa Albă va trebui să lege clar orice acţiune de protejarea securităţii americane şi a stabilităţii economice interne", a spus ea.

Chiar şi aşa, în condiţiile în care sondajele arată un apetit scăzut al publicului pentru un alt război în străinătate, iar Trump are dificultăţi în a rămâne concentrat pe mesajul economic pentru a răspunde pe deplin angoasei alegătorilor, orice escaladare cu Iranul este o mişcare riscantă pentru un preşedinte care a recunoscut recent, într-un interviu acordat Reuters, că partidul său ar putea avea dificultăţi la alegerile de la jumătatea mandatului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri