Peste 300 de animale care trăiau într-un adăpost supraaglomerat și insalubru din California au fost salvate

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 21-03-2026 23:27

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Sute de pisici şi câini au fost salvaţi vineri în California într-o operaţiune de mare anvergură realizată de autorităţile locale şi de mai multe organizaţii nonguvernamentale într-un adăpost suprapopulat şi insalubru, a anunţat serviciul pentru controlul animalelor din comitat, potrivit AFP.

Serviciul anunţase iniţial că au fost salvate peste 700 de animale, dar în cele din urmă a revizuit cifra în jos, menţionând acum 316 animale.

''După ce am reuşit să intrăm în perimetrul proprietăţii şi am realizat un inventar complet, numărul animalelor recuperate este acum estimat la 250 de câini şi 66 de pisici'', a precizat serviciul de control al animalelor.

Chiar dacă numărul animalelor este mai mic decât cel anunţat iniţial, ''este o misiune colosală pentru refugiile noastre de animale'', a adăugat serviciul.

Peste 70 de agenţi ai serviciului au participat la operaţiunea care a debutat în zorii zilei de vineri la Lake Hughes, o localitate la circa 110 kilometri nord de Los Angeles. Marcia Mayeda, directoarea serviciului, a precizat că proprietatea aparţinea unei organizaţii neguvernamentale care se ocupa de animale.

''A acceptat mai multe animale decât ar fi trebuit şi nu s-a putut ocupa de ele adecvat'', a subliniat Mayeda la o conferinţă de presă la faţa locului. ''Şi din nefericire, acest lucru a dus la o situaţie de neglijenţă gravă şi periculoasă pentru animale, care au trebuit extrase pentru propria siguranţă''.

Cele mai multe dintre animale erau ţinute în cuşti, a explicat purtătoarea de cuvânt. Erau hrănite neregulat şi erau private de apă, în contextul în care regiunea este lovită de un val de caniculă record pentru acest sezon, cu temperaturi care depăşesc 30 de grade Celsius.

Echipe de veterinari au examinat câinii şi pisicile la faţa locului. Cele într-o stare gravă au fost transferate imediat la clinici veterinare, altele au fost transferate în adăposturi pentru a putea fi hrănite şi îngrijite.

Organizaţii pentru apărarea drepturilor animalelor, cum ar fi Pasadena Humane Society, care a participat la salvarea animalelor din incendiul care a devastat Los Angeles anul trecut, a venit la faţa locului pentru a colabora la această operaţiune de anvergură.

Autorităţile au făcut apel la cetăţeni să facă donaţii, având în vedere provocările logistice pe care le presupune această operaţiune de salvare. I-au invitat de asemenea să participe la eforturile de adopţie pentru a elibera astfel spaţiu în adăposturile din comitat, deja suprapopulate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri