VIDEO Percheziții după ce Victor Rebengiuc a fost amenințat cu moartea din cauza lui Călin Georgescu: Suspecții, duși la audieri

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-02-2026 10:44

Article thumbnail

Sursă foto: Captură Facebook

Polițiștii din cadrul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale (SIC) Central – au efectuat joi o percheziție domiciliară în Capitală, într-un dosar penal privind infracțiunea de amenințare. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cazul are legătură cu actorul Victor Rebengiuc care a fost amenințat acum doi ani din cauza fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu. Artistul a povestit atunci, la un eveniment, cum a fost amenințat cu „un topor în cap”.

Anchetatorii au vizat doi suspecți, după ce, potrivit probelor administrate, la 5 decembrie 2024 o persoană ar fi primit un mesaj de amenințare pe o platformă de socializare, imediat după ce și-a anunțat participarea la o manifestație pro-democrație organizată în Piața Universității.

Amenințare cu violență extremă

Conform anchetei, mesajul transmis ar fi conținut amenințări explicite cu săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv lovirea cu un topor în zona vitală a capului, fapt care ar fi generat o stare de temere victimei.

Potrivit surselor judiciare, mesajul ar fi fost: „Eşti un boşorog retardat, depașit nociv și bolnav de comunism, care vede comuniști peste tot. Are, n-are legatură, tot la comuniști ajungi. Lăsați-ne în pace, să votăm pe cine vrem sa votam și pe cine e normal sa votam, altfel băgăm toporul în capetele alea seci”.

Suspecții, duși la audieri

În urma percheziției domiciliare, cei doi suspecți au fost identificați, iar anchetatorii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă relevante pentru dosar.

La finalizarea activităților operative, persoanele vizate urmau să fie conduse la sediul Serviciului de Investigații Criminale – Central, pentru audieri și alte proceduri legale.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri