Poliţiştii şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş efectuează o percheziţie în secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
Potrivit acesteia, percheziţia este în curs de desfăşurare, având legătură cu posibile infracţiuni de ordin economic.
De asemenea, administraţia SJU Baia Mare a confirmat acţiunea de percheziţiei din secţia de Ortopedie, iar pacienţilor care deţin numere de ordine li s-a menţionat că vor fi preluaţi spre consultare de către medici imediat după ce se va termina percheziţia.
Percheziție în desfășurare: Polițiștii și procurorii au descins în forță la Spitalul Județean din Baia Mare
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

10
Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 10 - 13 aprilie
10

7
Rogobete, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: Azi e despre oamenii care dau sens întregului sistem
7

30
Sistem automatizat de preparare a medicaţiei citostatice, cumpărat la Spitalul Judeţean Arad
30

36
România riscă să plătească până la 680 de milioane de euro în dosarul Pfizer. FACIAS solicită intervenția Curții de Conturi
36

722
Cum a fost tratată o afecțiune frecventă a bărbatului, după 10 ani de încercări nereușite
722

47
FEPAM: Noile reguli de decontare limitează accesul pacienţilor cronici la investigaţii; scădere de 47% a serviciilor
47

20
Corpul uman în expoziţia de pictură "Forma vieţii", pe holul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău
20

57
Colegiul Medicilor din România cere măsuri pentru retenția medicilor
57

2.252
Scandal pe concediile medicale - Ilie Blojan, acuzat că blochează OUG pentru bolnavii cu afecțiuni grave: 'Nu scapă nimeni'
2.252

5.751
Mircea Lucescu, în stare critică după infarct: Răzvan Lucescu a fost chemat de urgență la spital / Ce spune ministrul Sănătății
5.751

84
O persoană la fiecare minut a mers la medic prin asigurările Allianz-Țiriac în primele trei luni din 2026
84

2.862
VIDEO Alexandru Rogobete, către Nicușor Dan: 'Acesta este doar începutul' / Ce proiecte urmează în sistemul medical
2.862

1.301
VIDEO Risc de penurie? Nicușor Dan: 'Nu se pune problema raționalizării carburanților'. România pregătește scenarii de criză
1.301
















Comentează